Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, sâmbătă, că profesorii care au obţinut majorările salariale în urma unor decizii judecătoreşti definitive urmează să îşi primească banii înainte de sărbători, precizând că suma trasmisă inspectoratelor este una „impresionantă”, de 700 de milioane lei.
„Mă bucur că pot să fac acest anunţ, este vorba de Legea 221, care majora salariile profesorilor cu 50% şi care a fost aprobată de Parlament în 2008, termenele ei de aplicare au tot fost prorogate. În această perioadă, judecata dreaptă a justiţiei a dat câştig de cauză cadrelor didactice, ca urmare, acum am transmis spre inspectorate o sumă impresionantă într-adevăr, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile Ministerului, ale statului, devenite obligatorii, în urma hotărârilor judecătoreşti rămase definitve„, a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit Mediafax.
Potrivit ministrului Educaţiei, banii sunt deja la inspectorate pentru a fi trimişi profesorilor până de sărbători.
„Nu văd nicio problemă ca inspectoratele să nu le vireze în conturile şcolilor şi, ca urmare, pe cardurile profesorilor. (…) Nu pot da cifre ( în legătură cu suma pe care o vor primi – n.r.), sunt cazuri destul de diferite, unii au dat au dat în judecată mai târziu, au alte sume. Sunt dobânzile la sumele care nu s-au agitat la timp, n-aş vrea să arunc o sumă şi să se gândească toată lumea la suma aceea şi sigur sumele sunt foarte diferite, pentru că situaţiile sunt diferite, dar faptul că se achită toate datoriile pe care statul le avea mi se pare că este absolut extraordinar„, a mai spus Andronescu.