Michi, de la Suie Paparude, si-a revenit spectaculos dupa problemele grave de sanatate de anul trecut. In octombrie, el a facut infarct, iar cateva zile a fost in coma indusa. Acum, este complet refacut si se pregateste sa revina pe scena.
Dupa o perioada foarte grea, in care s-a luptat pentru viata sa, Mihai Campineanu, alias Michi, de la formatia Suie Paparude, s-a pus pe picioare. Artistul, care in octombrie, anul trecut, a facut infarct chiar la finalul unui concert, se simte pregatit sa revina pe scena.
Michi s-a intors deja la munca si a inceput repetitiile alaturi de colegii sai de trupa. Se pare ca formatia ar fi confirmat deja participarea la un important festival de muzica electronica, programat sa se desfasoare in luna iunie. Mai mult, dupa o lunga perioada de convalescenta, in care a stat retras, liderul formatiei Suie Paparude a revenit si in mijlocul lumii artistice.
In urma cu aproximativ doua saptamani, el a aparut pentru prima data in public la un eveniment monden. Mai precis, Michi a mers la o petrecere organizata intr-un club bucurestean exclusiv pentru cei care activeaza in domeniul muzicii. Michi parea in verva si nimic nu trada suferinta prin care a trecut.
Cu toate acestea, de acum incolo, el va trebui sa fie foarte atent la regimul de viata, sa nu faca excese de niciun fel si in mod special trebuie sa evite stresul si oboseala. Cand s-a externat din spital, medicii i-au recomandat sa nu mai puna gura pe tigara.
De altfel, tutunul a fost una dintre cauzele care au declansat infarctul, liderul de la Suie Paparude obisnuind sa fumeze foarte mult. De asemenea, doctorii i-au prescris o lunga reteta de medicamente, pe care va trebui sa le ia, probabil, toata viata de-acum incolo.
I s-au montat doua stenturi
Pe 19 octombrie, anul trecut, Mihai Campineanu a suferit un infarct la scurt timp dupa ce a incheiat un concert sustinut la Timisoara.
Totul s-a petrecut fulgerator. Michi a apucat doar sa spuna ca are dureri puternice in piept, apoi s-a prabusit. Un echipaj SMURD a venit rapid la fata locului, iar medicii au constatat ca Michi a facut infarct.
El a fost dus de urgenta la spital, unde i s-a facut o interventie chirurgicala si i s-au montat doua stenturi care sa deblocheze de cheaguri de sange artera pulmonara.
CITESTE SI:
Michi s-a aflat cateva zile in coma indusa la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara. Ulterior, a fost trimis cu un avion la Bucuresti, fiind internat o perioada la Institutul de Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu”. La mijlocul lunii noiembrie, el a parasit spitalul, dar artistul a fost nevoit sa stea acasa pentru a se reface complet.
Claudia Voicu