MONDENI. Luis Figo, Francesco Toldo si Julio Ricardo Cruz au asistat la prezentarea Donatellei Versace alaturi de sotii STILAT. Cristi Chivu a fost intotdeauna apreciat pentru modul sau elegant de a se imbraca Starurile antrenate de Jose Mourinho au preferinte in ceea ce priveste designerii de la care se imbraca, fapt relevat si la recenta Saptamana a Modei de la Milano. Andrei Trifan Fotbalistii lui Internazionale au un statut aparte in Italia si de aceea modul in care ei isi aleg tinuta vestimentara formeaza adevarate tendinte in randul consumatorilor. Tinand cont de acest lucru, cei mai importanti creatori de moda au incercat de-a lungul timpului sa ii atraga de partea lor pe cei mai reprezentativi jucatori nerazzuri. „Razboiul” este si acum de actualitate, in el fiind implicat, fara voia sa, si romanul Cristi Chivu. Astfel, zilele trecute, Donatella Versace a avut prezentarea oficiala a colectiei de iarna pentru 2009/2010 la Saptamana Modei de la Milano. Renumitul designer a tinut sa ii aiba printre invitatii sai VIP si pe cativa dintre componentii trupei lui Mourinho. Printre cei care au dat curs solicitarii Donatellei s-au numarat Luis Figo, Francesco Toldo si Julio Ricardo Cruz. Se pare ca pe lista italiencei s-a aflat si Chivu, dar romanul a declinat propunerea pentru ca are o stransa relatie de prietenie cu Giorgio Armani, cel care a creat costumul de ginere si rochia de mireasa pentru nunta lui Cristi cu Adelina.