Vedetele Pro TV, analizate la sânge de Cătălin Măruță și Mihai Dedu. Ce au putut să spune despre colegele lor de trust: „Dacă ele sunt «piese» acum, cum erau când plesneau de tinerețe?”

Publicat: 24/02/2024 | 16:41
Ce au spus Cătălin Măruță și Mihai Dedu despre vedetele Pro TV / sursă foto: capturi video

Cătălin Măruță (46 de ani) și Mihai Dedu (56 de ani) le-au analizat îndeaproape pe colegele lor din trustul Pro TV, în cadrul podcastului moderat de soțul artistei Andra. Cei doi au vorbit la superlativ de vedetele trustului, evidențiind și calitățile fizice ale acestora! Iată dialogul dintre cei doi prezentatori ai stației din Pache Protopopescu.

Cătălin Măruță și Mihai Dedu au vorbit deschis despre colegele lor din cadrul trustului Pro TV. Cei doi prezentatori TV au pus în lumină calitățile fizice pe care vedetele le au și modul în care s-au menținut, ani la rând. Printr-o abordare deschisă și sinceră, vedetele Pro TV au fost analizate la sânge! Cătălin Măruță a mărturisit despre colegele sale că sunt femei superbe, cu inteligență ridicată.

„Ai impresia că toate colegele noastre de la știri sunt întâi miss. Sunt și superdeștepte, și supermișto, și superoameni, dar toate sunt frumoase, superbe”, a spus Cătălin Măruță.

Apoi, Mihai Dedu l-a completat pe moderatorul podcastului.

„Am pus pe hârtie cu Vadim Vâjeu într-o zi, și noi am discutat despre asta. Eu am prezentat cu 17 fete. Înțelegi? Mulți poate nu și le mai aduc aminte. Gândește-te acum când te uiți la ale mele, că eu așa le spun, la Andreea și Lavinia (n.r. Andreea Marinescu și Lavinia Petrea), sunt 13 ani de când suntem împreună”, a spus Cătălin Măruță.

Vezi și MIHAI DEDU A SLĂBIT 36 DE KILOGRAME ÎN 10 LUNI. CE DIETĂ DRASTICĂ A ȚINUT PREZENTATORUL DE LA PRO TV

Dialogul dintre Cătălin Măruță și Mihai Dedu despre colegele lor din trustul Pro TV

Apoi, Cătălin Măruță a precizat că vedetele din trust sunt „neschimbate”, odată cu trecerea vremii: „Cred că ele se criogenează. Sunt neschimbate, jur!”.

Mihai Dedu nu a stat pe gânduri și a continuat să discute despre calitățile fizice ale vedetelor.

„Da, da, da, așa e. Gândește-te, am plecat cu Corina Dănilă, am prezentat cu, Dumnezeu s-o ierte, Cristina Țopescu, am prezentat cu Adriana Muraru, Adina Goriță, Andreea Liptak, Olivia Steer… Să mă ierte dacă uit pe cineva. Și cu Andreea Berecleanu, chiar și cu Andreea Esca am stat la masă. Nu am prezentat știrile, dar, pe vremuri, acum 29 de ani, sportul venea și stătea la masă cu Andreea. Aveam dialog, deci se poate spune că am prezentat și cu ea. Tu îți dai seama? Dă ceasul 29 de ani înapoi. Dacă ele sunt «piese» acum, cum erau acum 29 de ani când plesneau de tinerețe?”, a mai spus prezentatorul de știri.

Citește și MIHAI DEDU, BEAT ÎN DIRECT LA ȘTIRILE PRO TV! A RECUNOSCUT TOTUL ABIA ACUM: ”ÎMI ERA CĂ SE PRINDE CINEVA”

„Spune-ne din redacție, de la știri, deci ele trebuie întâi să fie și miss? Dacă le pui să participe la miss…Ramona Păun ce are?”, a replicat Măruță.

Mihai Dedu a explicat că toate vedetele Pro TV sunt „frumoase în felul lor și la propriu, și la figurat”.

„ Și Corina Caragea, femeia e superbă. Toate sunt. Acum e și Iulia Pârlea la meteo, toate sunt. Da, nici nu vrei să uiți pe cineva”, a mai spus Mihai Dedu.

Sursă foto: capturi video YouTube – „Acasă la Măruță”