Vedeta TV, căsătorită, s-a lăsat ”agățată” de un IT-ist din Miami și l-a jumulit de 5.000 de euro: ”E o prădătoare profesionistă!” + Cum i-a cunoscut soțul
„The Tinder Swindler” există și în viața reală, iar situația devine mult mai interesantă când personajul principal este vedetă și apare în fiecare zi pe sticlă. Ce ar mai fi să vă spunem că prezentatoarea TV la care ne referim ar fi prejudiciat un IT-ist din Miami de peste 5.000 $ în doar trei săptămâni, cât străinul a fost amăgit de farmecele blondinei?! CANCAN.RO vă prezintă o poveste dincolo de limitele imaginabilului. Protagoniștii sunt un columbian stabilit în Miami și o moderatoare de emisiuni mondene. El, singur și dornic de afecțiune feminină, mână largă și ușor credul, după cum o recunoaște. Ea, un pic mai mult măritată și cu un plan bine pus la punct în interacțiunea cu iubărețul de peste ocean.
Sumarul poveștii este următorul: el a poposit timp de aproape o lună pe plaiuri românești, în căutare de senzații tari. Când cauți, găsești, doar că uneori costă. Domnul și-a instalat Tinder pe telefon, doar doar îi va fi surâs norocul.
După mult swipe, iată că se întrezărește o blondă de 25 de ani, pe nume Sara, studentă la economie, rezidentă în afara Bucureștiului, cu marele vis de a lucra la Parlamentul Uniunii Europene.
În spatele profilului cu numele Sara se ascundea nimeni alta decât o prezentatoare TV, care i-a cam picat cu tronc IT-ustului cu dare de mână din Miami. Ce a urmat este absolut uluitor!
El plătea 400 de lei la taxi. Sau taxa de ieșit în oraș!
După un schimb mai amplu de mesaje, cei doi au ieșit la cină. El, deja îndrăgostit, ea cu țelul bine stabilit, de a scoate maximum de pe urma interacțiunii cu străinul. Pe tot parcursul meselor la care cei doi s-au perindat, moderatoarea TV s-a dat drept altă persoană.
Îi îndruga în lună și în stele interlocutorului că locuiește departe de București, că o lasă tatăl la facultate, iar pentru a ieși la restaurant era nevoie de taxi plătit. Columbianul, neavând coordonate geografice exacte, era de acord să plătească 400 de lei transportul blondinei. Ulterior, când a gândit-o la rece, columbianul a realizat că aceea era de fapt suma achitată ca femeia să iasă cu el la masă. Practic, taxa de însoțitor.
Zilele au trecut, restaurantele scumpe se succedau, iar gentilomul a decis să cumpere un parfum pentru „aleasa” lui, „Sara”. Românca, ofuscată, mai să îi dea cu licoarea în cap, pe motiv că nu a fost consultată cu privire la achiziția de care el era mândru nevoie mare. A trecut și acest episod, cuceritoarea a acceptat cadoul, mai ales că totul se întâmpla în localurile exclusiviste pe care prezentatoarea le alegea. Că era „LOFT”, „Caju” sau „Bistrot Francais”.
Drept mărturie stau declarațiile columbianului, oferite în cadrul unui interviu CANCAN EXCLUSIV: „Primul lucru pe care mi l-a cerut, înainte de prima cină, a zis că locuiește departe, dacă aș putea să îi plătesc cursa de taxi. Mi-a trimis o captură de ecran cu locul în care locuiește, că Uber nu ajunge până acolo, că trebuie să fie plata făcută cash. Am zis că e ok și plătesc.
Dar de fiecare dată când ieșeam la cină, îi dădeam câte 400 de lei pentru taxi. Iar acum că am ajuns să o cunosc, nici măcar nu mai cred că trăiește în afara orașului. Practic, îi plăteam o sumă ca să iasă cu mine la cină, ceea ce mă face să mă simt ridicol.
A doua oară când am ieșit la cină, e normal pentru un bărbat să dea un cadou unei femei, dacă o găsește atractivă pe femeia respectivă. I-am cumpărat un parfum de la un mall și mi-a zis că ar fi trebuit să o întreb ce să îi iau cadou, pentru că ea nu se dă cu parfumul respectiv, că are doar anumite parfumuri!”, a dezvăluit „păgubitul”.
Cel mai scump pupic pe gât a costat 5.000$
S-a trecut la nivelul următor, când vedeta și-a dat seama că telefonul său avea răni serioase de folosire. Până la urmă este obiectul muncii, cu ce altceva să îți faci poze pentru Tinder? „Sara” a indicat crăpătura de pe camera de filmat, timp în care el a înțeles instant mesajul. Trebuie să cumpere un nou device mobil. A intrat pe internet și a comandat ultimul model de iPhone pentru femeia pe care voia să o cucerească. Telefonul de 1400$ a ajuns la prezentatoare, care i-a mulțumit plătitorului ca un copil fericit.
Nimic mai mult, căci nici el, nici ea, nu au dat semne de apropiere. Până într-o seară, când anturajul vedetei TV ar fi ieșit pe banii lui la GAIA. Party de Halloween, prietenii blondei au ieșit să se distreze costumați. Prezentatoarea a fost și ea costumată în „Sara”, dragostea vieții columbianului. Noaptea de petrecere i-a scos din buzunar IT-istului nu mai puțin de 3000 de lei.
Dar nu a plecat cu mâna goală din club, pentru că aceea a fost seara când a reușit să o sărute pe gât pe femeia care îi furase mințile. Din nou, niciunul dintre ei nu a continuat gesturile tandre, chiar dacă cererile prezentatoarei s-au majorat. Povestea se complică atât de tare, încât studenta „Sara” organiza, în scenariile blondinei, petrecerea bobocilor de la facultatea de economie. Mama „Sarei” i-ar fi cumpărat fetei de 25 de ani o rochie pentru bal, însă peisajul nu era complet. Parcă lipsea o geantă.
Columbianul a fost omul potrivit la locul potrivit, n-a putut să își vadă „studenta” fără posibilități cum suferă, așa că a intrat pe Farfetch și a comandat o mini-poșetă Jacquemus, de peste 800€. Ironia face că vedeta TV a folosit accesoriul scump pe covorul roșu al unui eveniment monden, lucru care l-a înfuriat serios pe cel ce a plătit.
( CITEȘTE ȘI: ULTIMA ESCROCHERIE DE PE INSTAGRAM: VICTIMELE SUNT “MOMITE” CU 500 DE EURO )
„Semnalul de alarmă a fost atunci când mi-a cerut cadouri!”
Din nou, întărim povestea cu discursul celui ce se presupune a fi fost prejudiciat: „Mi-a arătat că are o crăpătură pe geamul camerei de la telefon, și m-a întrebat dacă aș putea să îi cumpăr un nou telefon. Am fost surprins, dar am fost de-acord, am luat telefonul meu, mi-a arătat pe ce site să intru, site românesc, apoi i-am cumpărat un telefon care să-i fie trimis prin poștă. I-am cumpărat telefonul cât eram la cină! Nu i-am cerut să meargă cu mine în cameră sau ceva de genul ăsta, era foarte fericită să primească telefonul!
I-am cumpărat o poșetă următoarea dată când am ieșit la cină la restaurant, era la restaurantul unde a recunoscut-o hostessa. A fost amuzant, pentru că semnalul de alarmă a fost atunci când mi-a cerut cadouri, a fost stupid din partea mea să fac asta, oricum. Dar am zis că dacă merge relația, bine, dacă nu, asta e, măcar m-am distrat în Europa, am fost la niște restaurante drăguțe, am făcut practic un tur al Bucureștiului.
La acel restaurant, hostessa, după ce ne-a văzut trecând pe lângă ea, mi-a făcut cu ochiul și m-a felicitat, era foarte fericită pentru mine, că am prins o fată bună. În aceeași seară, mi-a spus că studenții la ea la universitate organizează o petrecere pentru noii studenți. A zis că este ultimul ei an la universitate, este responsabilă pentru organizarea petrecerii.
Mi-a mai spus că mama ei i-ar fi cumpărat deja o rochie foarte frumoasă, așa că nu a mai putut să își roage mama să îi cumpere o poșetă. Așa că m-a rugat să îi cumpăr eu o poșetă, ca să poată merge la petrecerea organizată pentru studenți. La acel moment am ezitat, mi-a zis că e OK dacă nu vreau să i-o cumpăr, făcea să pară că se simte vinovată pe interior.
Ca un fraier, i-am cumpărat poșeta ca și cum nu ar fi fost mare lucru. Apoi am intrat iarăși pe un website de pe telefonul meu, am comandat poșeta, pe care a primit-o prin curier o săptămână mai târziu. Când am găsit-o pe social media, într-una dintre cele mai recente postări, ea este pozată pe un covor roșu, la un eveniment și are poșeta pe care eu i-am cumpărat-o.
M-am simțit ridicol să cumpăr cuiva o poșetă pe care ulterior să o poarte la un eveniment cu celebrități”, a declarat columbianul în interviul CANCAN EXCLUSIV.
„Am vrut să iau un avion, să vin în România, să îi sparg fața și să îi rup coastele!”
Apogeul a fost atins când femeia căsătorită l-a scos pe rezidentul din Miami la masă cu soțul pe care l-a prezentat drept cel mai bun prieten. Columbianul nu a realizat pe moment ce se întâmplă cu adevărat, dar a înțeles pe deplin situația când s-a întors în America și a descoperit cine este cu adevărat „Sara”, femeia căreia îi făcea curte. Dezamăgirea l-a cuprins pe trădatul în dragoste, la pachet cu un val de furie.
„Cum m-am simțit? Am vrut să iau un avion, să vin în România, să îi sparg fața și să îi rup coastele. M-am simțit complet enervat. E una să fraierești pe cineva, alta e să ai o înșelăciune coordonată, este oribil! Nu sunt o persoană nervoasă, dar m-am separat de poveste, este de necrezut. Mă simt fraierit pentru că am avut dorința că poate s-ar fi întâmplat mai mult, așa că am lăsat totul să se întâmple. Dar la acel nivel de coordonare a înșelăciunii, sincer, încă procesez asta.
Este o prădătoare profesionistă. Sunt sigur că face asta în mod regulat, profilul ei de Skype este acolo, setat să găsească turiști. Totul este coordonat, totul este planificat, soțul ei stătea și se uita cum mă comport romantic cu soția lui, pentru un beneficiu financiar. Toți prietenii lor o strigau Sara, deci este un plan coordonat. Este foarte relaxată, are deja toate răspunsurile pregătite pentru orice, a făcut asta în repetate rânduri. Și o să o facă din nou, dacă nu este prinsă și oprită!”, a conchis Carlos Pena.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.