Anca Badiu s-a tratat zece ani pentru o boală pe care nu o avea. Medicii au greșit când au diagnosticat-o. Multă vreme artista s-a tratat pentru hernie hiatală doar in cauza unei erori medicale. De parcă acest lucru nu ar fi fost suficient, în viața vedetei s-au întâmplat o serie de evenimente care au făcut-o să se retragă din lumina reflectoarelor.
În urma tratamentelor pe care le-a urmat în decursul celor 10 ani, Anca Badiu s-a ales cu alte probleme de sănătate. Artista suferă de gastrită și a fost nevoită să își administreze un alt tratament, cu antibiotic, pentru a se însănătoși. Procesul de vindecare însă este unul complex.
„La un moment dat, acum 10 ani, am avut niște crize în capul pieptului și aveam reflux gastro-esofagian. M-am dus la doctor doar că, ce să vezi? Mi-au pus un diagnostic greșit: hernie hiatală. Nu am avut pentru că am descoperit cu stupoare după 10 ani, după tratamente. Mi-au găsit o gastrită. Am făcut un tratament cu antibiotice. Am probleme cred că puțin cu fierea. Neavând această hernie hiatală, aveam probleme și cu gâtul, îmi veneau alimentele înapoi. Începând și dieta asta cu nutriționistul, am mâncat mai puțin. Deci diagnosticul a fost pus greșit”, a declarat Anca Badiu, la Antena Stars.
Fosta componentă a trupei Class a ales să dispară din lumina reflectoarelor de foarte mulți ani. Motive a avut suficiente. Au fost problemele de sănătate, decesul fratelui ei, dar și perioadele de depresie.
„M-am retras în contextul în care s-au petrecut evenimente destul de dureroase în viața mea. Am fost foarte apropiată de Mircea, fratele meu, pe care l-am pierdut într-un mod subit și asta a declanșat o suită de stări, cum ar fi anxietatea și depresia severă. Apoi am urmat tratamentul cu anti-depresie câțiva ani buni, kilogramele în plus, izolarea, ceea a făcut deliciul presei. Am fost surprinsă în anumite ipostaze, fotografiată, apărând astfel în multe articole, iar toate acestea nu m-au ajutat deloc. Ba dimpotrivă.
Muzică fac și voi face întotdeauna, pentru că asta este ceea ce îmi place cel mai mult. Insă nu am simțit că este momentul să apar încă, deși am lucrat la piese noi. M-am retras pentru o perioadă, dar nu definitiv”, a povestit Anca Badiu pentru revista Ciao.
CITEȘTE ȘI: „ANCA BADIU, TRANSFORMARE SPECTACULOASĂ DUPĂ CE S-A RETRAS DIN LUMEA MONDENĂ ȘI SE LUPTĂ CU KILOGRAMELE „