Matteo este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de pe scena muzicală din România. De-a lungul timpului, cântărețul a colaborat cu soliști celebri de la noi, iar după ce și-a oficializat relația cu Delia Matache, cântărețul a intrat și mai mult în atenția publicului. Cu toate acestea, puțini știu că interpretul de muzică dancehall are 6 prenume în certificatul de naștere.
Matteo este numele de scenă, însă cunoscutul cântăreț are trecute în certificatul de naștere nici mai mult, nici mai puțin de 6 prenume. Numele lui de familie este Vasiliu, însoțit de Matei, Anton, Aurel, Eugen, Ioan și Florentin. Artistul a suferit până la vârsta de 14 ani din această cauză, dar atunci când și-a făcut buletin, a ales să rămână doar cu prenumele Matei.
Potrivit declarațiilor lui, cele 6 prenume pe care le are în certificatul de naștere sunt ideea părinților săi, care nu s-au putut decide ce nume să-i dea, așa că au trecut în acte toate variantele care le-au plăcut atât lor, cât și nașilor.
„Am 6 nume mici și unul de familie. De ce? De ghinionul familiei! (Râde). La școală, când trebuia să mă ridic în picioare mă striga Vasiliu, iar colegul de bancă mă striga Anton, sau Tony, pentru că așa-i plăcea lui. După care începeau…Eugen, Florentin, Ioan.
Da, sunt toate ale mele! Numele meu întreg este Vasiliu Matei Anton Aurel Eugen Ioan Florentin. Cu toate acestea, bunica mea mă striga numai Matteo”, a declarat Matteo în urmă cu câțiva ani, la ProFm.
CITEȘTE ȘI: MATTEO, DISPUS SĂ-ȘI CALCE PE INIMĂ PENTRU FERICIREA FIICEI: “ÎNGHIT ÎN SEC!”
Pe de altă parte, nu multă lume știe că în urmă cu mai bine de 15 ani, Matteo avea o relație cu Delia Matache. Cei doi au pus capăt poveștii lor de iubire în anul 2008, mai exact în octombrie, după 2 ani și jumătate de relație.
Amândoi aveau o carieră în industria muzicală și nu-i de mirare că s-au cunoscut chiar în studioul de înregistrări. Relația lor nu a fost numai una de dragoste, ci au colaborat și pe plan profesional.
Matteo mărturisea în cadrul unui interviu la vremea respectivă că Delia a fost cea care l-a învățat să iubească, însă acest lucru se pare că nu a fost de ajuns, deoarece artistul a fost surprins în compania unei blonde focoase, chiar în anul în care s-au despărțit.
Nu a mai durat mult, iar cei doi au decis să meargă pe drumuri separate pe motiv că nu se mai înțelegeau, mai ales din cauza infidelității artistului.