O vedetă din România a povestit coșmarul prin care a trecut chiar în noaptea de Revelion. Aceasta a fost nevoită să își amâne toate planurile, după ce a servit un cappuccino la un local din Capitală. A început imediat să se simtă foarte rău, iar acum susține că i s-au pus substanțe interzise în băutură.
Sonia Trifan, căci despre ea este vorba, a mărturisit că a trecut prin momente groaznice în noaptea dintre ani. Creatoarea de modă a susținut că ar fi fost drogată într-o cafenea chiar înainte de petrecere de Revelion, la care a fost nevoită să renunțe.
Vedeta a povestit că după ce a băut un cappuccino la un local din București a început să se simtă extrem de rău. A simțit o stare de amețeală, dar și de greață. Prietenele care au însoțit-o au rămas alături de ea pentru a o ajuta.
„De revelion eu și una dintre prietenele mele am băut cappuccino, iar cealaltă a băut dintr-o dintr-o sticlă care a desfăcută în fața noastră. Noi două, plus minus, cam în același timp, ne-a fost rău de tot cealaltă. Din momentul în care eu am vrut să mă ridic în picioare pentru că simțeam deja în primul rând amețeală și stare de greață. Nu am fost stricată la stomac, absolut deloc. Stare de rău, o stare de confuzie maximă. Eu am băut două trei guri din cappuccino.
Nu mai puteam mai mult pentru că deja corpul meu începuse să nu mai accepte, că nu era ok. Prietena mea care este cadru medical a spus că am fost otrăvite. Atunci m-am panicat, o panică din aia într-o stare nașpa. Prietena mea care încă mai funcționa s-a urcat la volan, cealaltă prietenă m-a tras de mână și m-a băgat în mașină. Am plecat 2-3 metri, apoi am deschis ușile și am început să vărsăm, eram acolo în fața hotelului și de acolo am început coșmarul”, a spus Sonia Trifan la Un show păcătos.
Celebra dansatoare Jasmine, prietenă cu Sonia Trifan, i-a sărit și ea în ajutor. Inițial, blondina a vrut să o ducă pe creatoarea de modă la spital, însă acolo au găsit o coadă uriașă. Așadar, au mers la locuința vedetei, unde au rămas până a doua zi pentru că simptomele groaznice au continuat.
„Eu eram acasă, eram în cadă. Vorbisem cu ele cu 10 minute înainte și totul era ok, apoi îmi ziceau că s-a întâmplat ceva rău. Am crezut că este o glumă. Le vedeam că erau cu portierele deschise și nu înțelegeam. Nu știam ce s-a întâmplat. Mi-au spus să merg după ele. Eu le-am spus să sune la ambulanță, dar așa s-au simțit ele în siguranță, să merg după ele”, a mărturisit Jasmine.
Sonia Trifan a renunțat să sune la Ambulanță pentru că nu și-a dorit să petreacă noaptea de Revelion în spital. A fost oricum foarte supărată că nu a mia participat la petrecerea la care plănuise. Vedeta s-a simțit rău toată noaptea.
„Eu îmi doream să ajung acasă. Am trecut prin fața unui spital și erau acolo 80 de persoane, se întâmplase ceva grav acolo. Am ajuns acasă, eu de la ora 17:00 după-amiază, până dimineață a doua zi am stat și am vărsat. Am făcut Revelionul cu Jasmine care îmi schimba pungile că vărsam. Nu am sunat la ambulanță, mai mergeam și la spital de Revelion. E foarte ciudat, chemi salvarea și ce le spuneai, că te-ai drogat acasă? Apăream apoi că m-am drogat acasă? Era penibil”, a mai spus Sonia Trifan.