Vedeta din România care a muncit la cules de porumb. Le trimite și acum bani acasă părinților

Publicat: 11/08/2023 | 13:51
Vedeta din România care își ajută, în continuare, părinții

A muncit la cules de porumb și a început să pună bani deoparte de la o vârstă fragedă. A avut o copilărie mai dificilă, însă a reușit, în cele din urmă, să se pună pe picioare și să ajungă una dintre cele mai îndrăgite figuri publice ale plaiului mioritic. De altfel, le trimite și acum bani acasă părinților săi! Iată mai jos, în articol, cine este vedeta din România care a învățat de mică ce înseamnă munca și puterea banului.

A învățat ce înseamnă munca, încă de la vârsta de 10 ani. La vremea aceea, Ramona Olaru, acum în vârstă de 34 de ani, mergea cel puțin 14 kilometri la școală și la muncă, pe câmp. Povestește că venea de la ferma din județul Călărași, unde lucrau părinții ei, în primul sat, acolo unde învăța. Până la școală, făcea în jur de o oră și jumătate. Tot în perioada aceea, vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani a învățat să nu îi fie teamă de nimic. Apoi, a mers la liceu în Slobozia, unde stătea în gazdă.

„7-8 kilometri dus, 7-8 kilometri întors pe câmp. Veneam de la fermă (n.r. acolo lucrau părinții ei) în primul sat unde era școala, după aceea m-am dus la liceu. Ferma era în județul Călărași, în mijlocul câmpului, între culturile mari de grâu, porumb și floarea soarelui. Făceam o oră – o oră jumate până la școală”, a povestit Ramona Olaru.

Vezi și CUM S-A ÎMBRĂCAT RAMONA OLARU LA NUNTA LUI DANI OȚIL CU GABRIELA PRISĂCARIU? MULȚI AU CONFUNDAT-O CU MIREASA

Ramona Olaru / Foto: Instagram

Ramona Olaru mergea la cules de porumb, pentru a-și permite să plătească cheltuielile pentru școală

Ramona Olaru a povestit că mergea la cules de porumb, pentru a câștiga bani. Aceștia erau utilizați, ulterior, pentru plata cheltuielilor aferente educației. Munca nu o făcea doar în timpul școlii, ci și în perioada vacanței. A trebuit să caute modalități prin care să se întrețină. Ulterior, a fost ospătăriță la mai multe localuri, a fost într-o trupă de dans mixtă. În liceu, primea bursă de merit.

„A trebuit să muncesc de la 10-12 ani ca să îmi fac bani să pot să mă duc la școală. Mă duceam cu ziua la muncă la cules la porumb, la chestii de genul acesta, la sapă și în vacanță, dar și în timpul școlii, după ore”, a mai spus asistenta de la Neatza, pentru Unica. De altfel, părinții au ajutat-o financiar în perioada liceului. Apoi, a început și sora ei să muncească.

La momentul actual, asistenta de la Antena 1 își ajută lunar părinții. De altfel, a reușit să își formeze o carieră, este împlinită și, în curând, va investi în propria locuință.

„Da, în fiecare lună e o sumă, dar eu le trimit bani în fiecare săptămână. De multe ori uit în ce punct am ajuns din viață și de unde am plecat și, mai am câte un moment, seara când ajung acasă și mă gândesc că ar trebui să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi lui Dumnezeu. Deși nu am fost așa cu divinitatea în general, ar trebui să mulțumesc pentru punctul în care am ajuns și pentru cât de bine sunt acum. Am început în ultimii ani să fac lucrul acesta mai des, să mulțumesc”, a mai spus vedeta de la Antena 1.

Vezi și MOTIVUL PENTRU CARE RAMONA OLARU A AJUNS ÎN FAȚA ALTARULUI LA 24 DE ANI. ABIA ACUM A RECUNOSCUT TOT: „AVEAM NEVOIE DE ANUMITE LUCRURI”