Vedeta din România care a fost ÎNȘELATĂ de iubit cu cea mai bună prietenă: „ Era la ora 22:00 la el…”
Lumea mondenă nu este străină de povești despre infidelitate, dar unele trădări sunt mai dureroase decât altele. O cunoscută actriță din România a trecut printr-un episod greu de digerat, descoperind că nu doar partenerul ei i-a fost infidel, ci și una dintre cele mai bune prietene.
Situația a ieșit la iveală într-un mod neașteptat, atunci când actrița a aflat că prietena sa petrecea timp în secret alături de iubitul ei. Totul s-a întâmplat într-o seară aparent obișnuită, când un detaliu a ridicat suspiciuni. Deși obișnuiau să își împărtășească detalii din viața de zi cu zi, prietena ei nu a considerat important să menționeze vizita făcută acasă la partenerul actriței, iar această omisiune a fost primul semnal de alarmă.
Este vorba de actrița Diana Sar. Pe măsură ce a pus cap la cap informațiile, lucrurile au devenit din ce în ce mai clare. Confruntarea nu a întârziat să apară, iar realitatea a fost una greu de acceptat. A fost o lovitură dublă: pe de o parte, relația de cuplu s-a destrămat, iar pe de altă parte, prietenia s-a încheiat definitiv. Actrița a înțeles că încrederea i-a fost înșelată nu doar de bărbatul pe care îl iubea, ci și de persoana pe care o considera una dintre cele mai apropiate.
„Devenise ciudățică și nu o mai aveam la suflet. Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar era acasă la 10 seara la el, iar ea nu mi-a spus. Mi-a considerat că nu e important să îmi spună. Adevărul e undeva la mijloc, dar este ciudat pentru o prietenă să fie la 10 seara la iubitul tău și să nu îți spună nimic. El mi-a spus, mi-a zis că nu poate asculta o înregistrare pentru că era cu ea la el. Eram surprinsă că nu mi-a spus ea. El era asumat, dar ea… ceva nu era în regulă.
Acum suntem ok, nu ieșim la cafea. Prietenia mea cu ea s-a terminat, dar dacă ne vedem, ne salutăm, s-a reglat discuția de după”, a spus Diana Sar pentru Spynews
Deși emoțiile inițiale au fost copleșitoare, timpul a adus claritate. Fosta prietenă nu mai face parte din viața ei, însă, atunci când drumurile lor se intersectează, interacțiunea rămâne una cordială. Totuși, experiența i-a schimbat perspectiva asupra relațiilor de prietenie.
După acest episod, actrița a devenit mult mai atentă la persoanele din jurul său. A înțeles cât de important este să fie precaută și să își aleagă cu grijă cercul de apropiați. Deși nu și-a pierdut încrederea în legăturile autentice dintre femei, este mult mai conștientă de semnalele care pot indica o prietenie falsă. În prezent, își construiește relațiile cu mai multă atenție, evitând să repete greșelile trecutului.
”În cazul ei au fost niște semne de mai devreme, ulterior mi-am dat seame că erau niște semne acolo, dar eu le-am ignorat. Eu am încredere în femei, mi se pare că foarte multe dintre noi suntem puternice și ne susținem unele pe altele. Dacă ai valori morale, nu există. Am grijă în grupul meu privat de prietenie să nu existe asta. Nu îmi e frică însă să-mi fac prietene noi, dar o să le scanez mai bine de acum probabil. Sunt mai atentă”, a mai spus Diana Sar, pentru sursa citată mai sus.
Citește și: CUM ARATĂ FIICA EMILIEI GHINESCU ACUM. ERIKA E O DOMNIȘOARĂ FRUMOASĂ DE 19 ANI