În urmă cu o lună, Anisia Gafton avea parte de o cerere în căsătorie senzațională, într-un cadru de poveste, din Grecia. Florin Serghei și-a dat silința și a surprins-o pe partenera de viață, după o relație ce datează de ani buni. Prin discursul ce a consacrat-o, vedeta de la Pro TV face dezvăluiri cu umor, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Ba chiar transformă povestea logodnei într-una demnă de stand-up comedy!
Urmează și nunta, pe care Anisia Gafton și Florin Serghei o plănuiesc de zor. Toate rudele vor fi invitate, inclusiv cele ce au trecut în neființă, glumește actrița.
CANCAN.RO: Te gândești să faci un copil?
Anisia Gafton: Cine știe, dacă Dumnezeu îmi dă un copil?! Deocamdată eu sunt eu, mă cresc. Dar pe viitor poate o să am un copil.
CANCAN.RO: A fost emoționantă cererea în căsătorie, ai plâns?
Anisia Gafton: Doamne, ce am plâns! Trebuia să urcăm undeva, la Pantheon și el era foarte ciudat. În primul rând, îmi făcea poze. Un bărbat când merge în vacanță, tot timpul e disperat de femei «ce, iarăși fac poze?!». Și când îmi făcea poze nu se uita la mine, se uita în altă parte. Și mă gândeam ce se întâmplă cu ăsta?! «Poate are vreo boală incurabilă și vrea să-mi spună că se întâmplă ceva», nu înțelegeam de ce e așa de drăguț. După am ajuns sus și suspina. Și a zis «nu mai filmăm aici sketch-ul, că e prea multă lume». Am coborât niște scări și deodată îl aud «Anisia, stai acolo», a pus telefonul și zice «vreau să fac un TikTok cu tine». El niciodată nu e cu TikTok-ul, m-am și enervat. A venit la mine, m-a cerut, s-a pus în genunchi, am zis că poate îl doare, săracul, l-a luat boala, l-au luat toate șalele. Când colo, mă cerea.
CANCAN.RO: Nu ai crezut că glumește?
Anisia Gafton: Și aproape de prăpastie m-a luat, știi?! Dacă se răzgândea, mă și arunca, de aia a zis «unde e prăpastia mai mare, acolo o cer». Dar uite că până la urmă m-a cerut și toată povestea de dragoste s-a realizat!
( CITEȘTE ȘI: ANISIA GAFTON, CERUTĂ ÎN CĂSĂTORIE DUPĂ 5 ANI DE RELAȚIE! CUM ARATĂ INELUL DE LOGODNĂ. VIDEO )
CANCAN.RO: După câți ani de relație te-a cerut?
Anisia Gafton: Șapte ani, aproape opt. Dar el să știi că bănuia că am văzut inelul.
CANCAN.RO: L-ai găsit în casă?
Anisia Gafton: Nu l-am găsit, dar eu îi fur umerașele lui. Și la un moment, când am vrut să iau unul dintre umerașele lui, l-am văzut nervos «ce îmi iei umerașul?!». El credea că am văzut inelul, n-am văzut nimic, eu sunt și chioară.
CANCAN.RO: Nunta ați gândit-o?
Anisia Gafton: O gândim și o visăm.
CANCAN.RO: Vin toate rudele, și cele de la țară?
Anisia Gafton: Bineînțeles. Era să zic o glumă, îmi dezgrop și bunica! Chiar vreau să vină toate rudele la nunta mea.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.