Ies din ce în ce mai multe detalii la iveală după moartea lui Andrei Versace! În timp ce apropiații lui iau în calcul și varianta unei crime, acum, alte surse fac dezvăluiri, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre apartamentul și condițiile în care acesta trăia. Pare-se, luxul și stilul de viață nonconformist pe care bărbatul le afișa în mediul online erau doar de fațadă.
La 37 de ani, Andrei Versace s-a stins din viață într-un apartament dintr-un cartier select al Capitalei. Decesul acestuia a fost sesizat după ce paznicul complexului rezidenţial a observat că din apartamentul influencerului venea un miros înţepător. Ulterior, Andrei a fost găsit fără suflare de către oamenii legii. În timp ce cauza morții este încă incertă, amicii bărbatului iau în calcul și ipoteze unei crime, iar din ce în ce mai multe detalii șocante despre viața influencerului se arată la orizont.
„Ceea ce vedeţi dumneavoastră pe Instagram era ca şi un pamflet, el nu mai avea bani mulţi. Începuse să bea două sticle de vodkă pe zi. Nu mai vorbea nimeni cu el, nici părinţii, nici frate-su. Mi-a spus că a făcut AVC. Eu nu cred că e AVC. Ori s-a sinucis, ori a fost omorât.
Consuma în ultima vreme foarte multe substanţe, nu din acela interzise scumpe, ci mai ieftine pentru că halucina în ultima vreme. Spunea tâmpenii cum că se certa cu unul, un tip care a fost arestat de mai multe ori şi mai multe persoane din alte clanuri. Nu ştiu ce au avut de împărţit, că înainte erau prieteni”, a declarat un apropiat a lui Andrei Versace, potrivit observatornews.ro.
Apartamentul în care Andrei Versace trăia nici măcar nu îi aparținea, ci locuia acolo în chirie. Ba mai mult, proprietara locuinței ar fi încercat în nenumărate rânduri să îl dea afară pe motiv că primise foarte multe plângeri din partea vecinilor de pe scară. În ”apartamentul morții”, spun sursele, influencerul ar fi consumat deseori substanțe interzise și ar fi făcut ulterior gălăgie până în zori, lucruri care au ajuns și la urechile proprietarei.
Chiar dacă proprietara i-a dat mesaje peste mesaje și a încercat să îl evacueze pe Versace de mai multe ori din locuința cu pricina, acesta a continuat să locuiască acolo până și-a găsit sfârșitul, sub același acoperiș. În plus, apropiații spun că Andrei ajunsese să stea atât de prost cu banii încât nici nu își mai permitea să își plătească nici măcar chiria. Astfel, cea care ar fi fost de partea lui și l-ar fi susținut din punct de vedere financiar ar fi fost mama sa pensionară. Femeia i-ar fi dat fiului său lunar în jur de 1500 de euro, bani pentru chirie și ”de cheltuială”. Mama influencerului a activat, înainte de a ieși din câmpul muncii, ca arhitectă, inclusiv la BRD. Așadar, aroganțele, stilul de viață opulent și bunurile cu care ”Regele fițelor” se dădea mare în mediul online ar fi fost, se pare, doar de fațadă.