Vasluianul declarat mort a câștigat procesul prin care se recunoaște că este de fapt viu!
Un bărbat din Vaslui, declarat mort de judecători, deşi e viu, a obținut, marți, o sentință prin care instanța a admite faptul că este în viață. Omul a fost mult timp plecat la muncă în străinătate şi nu a ţinut legătura cu familia, transmite Mediafax.
Constantin Reliu, în vârstă de 63 de ani, a câștigat procesul prin care a solicitat să i se recunoască faptul că, deşi a fost declarat mort pe cale judecătorească, el este în viaţă.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Bârlad au admis, marți, acțiunea de constatare a nulității actului prin care instanța stabilise că este decedat.
„Instanța admite cererea formulată de reclamantul Constantin Reliu. Constată nulitatea hotărârii judecătorești declarative de moarte, respectiv sentința pronunțată de Judecătoria Bârlad și, ca o consecință, anulează certificatul de deces emis pe numele reclamantului Constantin Reliu”, au precizat judecătorii bârlădeni.
În luna martie, judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat de bărbat împotriva deciziei din data de 10 august 2016, prin care Judecătoria Bârlad stabilise că este decedat.
De fapt, bărbatul a plecat în 1992 la muncă în străinătate, ultima dată discutând cu rudele sale în anul 1999. În anul 2013, soţia acestuia a solicitat în instanţă declararea decesului bărbtului, ceea ce s-a şi întâmplat în 2016, când Judecătoria Bârlad a admis acţiunea femeii.
La începutul acestui an, bărbatul a ajuns din nou în România, unde a constatat că a fost declarat mort.
Potrivit Codului Civil, „în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă”.
De asemenea, potrivit art. 949 din Codul Civil, se poate depune o cerere de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţă, iar solicitarea se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea.