Vaslui: Copil de 11 ani în stare gravă după ce s-a electrocutat pe un stâlp de curent
Un copil de 11 ani din localitatea Negrești, județul Vaslui, este în stare gravă după ce s-a electrocutat, marți, pe un stâlp de curent, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un echipaj de Terapie Intensivă SMURD intervine, marți, la Negrești, în județul Vaslui, unde un copil în vârstă de 11 ani este în stare gravă după ce s-ar fi electrocutat, pe un stâlp de curent.
Potrivit ISU Vaslui, băiatul este inconștient și i se fac manevre de resuscitare.
„Am fost solicitați să intervenim în Negrești, la copil de 11 ani, electrocutat pe un stâlp. La locul intervenției au fost trimise un echipaj de prim ajutor și unul de Terapie intensivă Mobilă. Copilul este inconștient, în curs de resuscitare„, au declarat reprezentanții ISU Vaslui.
Potrivit unor surse, copilul s-ar fi urcat pe un stâlp de curent.