Vasilică Ceterașu a întins coarda prea mult! A băut un pahar cu vin, l-a stins cu apă și apoi s-a urcat la volan!
„Așa-i viața de artist, ZIUA vesel, noaptea trist!” , ar fi zicala „reinterpretată” care i se potrivește lui Vasilică Ceterașu. Cântărețul a comis-o ziua în amiaza mare, iar CANCAN.RO are imagini exclusive! S-a cinstit cu-n prieten, iar apoi s-a urcat la volan. Priviți!
Temperaturile ceva mai ridicate din termometre l-au făcut pe artist să fie și mai setos, dar și să uite de contextul în care se află. A făcut o „aroganță” care l-ar fi putut costa permisul. A petrecut în compania unui prieten, a sorbit un pahar de vin, iar apoi s-a urcat la volan. Paparazzi CANCAN.RO au fost pe fază și au fotografiat tot!
Vasilică Ceterașu a încercat s-o „regleze” din apă!
Cântărețul de muzică populară a mers la „Arogant”, unde, cel mai probabil, a vrut să facă o aroganță. Vremea se arăta prielnică pentru „un pahar de vorbă” cum se spune, dar la el a fost și la propriu, dar și la figurat. Vasilică ajunge la volanul BMW-ului pe care-l deține, parchează, se dă jos și merge „glonț” către locație. Se întâlnește cu un amic!
Revederea e plăcută așa că „show-ul” poate începe. Cheamă ospătarul, dă comanda și apoi continuă discuția. Comanda e servită! Prietenul primește o sticlă de apă, iar el un pahar de vin. Rose! Discuția curge, la fel și vinuțul pe gât.
Dar, la un moment dat, după ce-l termină, probabil, vrea s-o dreagă. Își toarnă un pahar de apă și-l bea! Iar înainte ca întâlnirea să se încheie, plătește consumația, iar prietenului îi revine sarcina să plătească parcarea.
Nu e prima dată când artistul „întinde coarda”! Iar dacă acum l-am dat noi în vileag, atunci a făcut-o soția. Prezenți în cadrul unei emisiuni TV, femeia nu s-a sfiit și l-a „acuzat” că stă prea mult pe rețelele de socializare, dar și pe Tinder: ”Stă pe Facebook non-stop. Și pe Tik-Tok. Și mai e ceva, o plaformă, Tinder, nici nu știu ce e acolo. Nu știu ce e aia, când pleacă de acasă o activează și când vine șterge aplicația. I-am căutat în telefon și am văzut aplicația și am crezut că e ceva, nu știu, un fel de Instagram. (…) El spune că vorbește de evenimente, eu nu l-am mai luat la rost să văd ce și cum”, a povestit Amalia la emisiunea lui Cătălin Măruță.
Artistul nnu a mai avut încotro și a recunoscut că are cont pe Tinder dar și că i-a ascuns soției sale adevărul despre această aplicație. ”Eu i-am spus că e o combinație între Tik-Tok și Instagram. E cu poze. Am 40 de aplicații pe telefon dar a găsit-o fix pe aia”, a glumit Vasilică Ceterașu.
Vasilică Gojda, pe numele lui real, și-a cunoscut soția în 2001, la o nuntă, însă cei doi s-au cuplat câțiva ani mai târziu. Nunta au făcut-o abia în 2016, iar la eveniment au avut nu mai puțin de 1.500 de invitați. Cuplul a avut 3 perechi de nași printre care și celebrul Nea Mărin și soția lui.
VEZI ȘI S-AU CREZUT PE CANAPEA ȘI-AU „POȘTIT” O NARGHILEA
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.