Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean Suceava, a fost demis din funcție

Publicat: 25/03/2020 | 18:03

Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean Suceava, unde este cel mai mare focar de coronavirus din țară, a fost demis din funcție, miercuri, de către președintele CJ Suceava, Gheroghe Flutur, la solicitarea secretarului de stat Nelu Tătaru.

„Managerul Vasile Rîmbu a fost demis, așa am înțeles, nu de mult timp. Domnul secretar de stat Nelu Tătaru a cerut demisia, iar președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur a acceptat acest lucru. Era și normal să fie așa pentru că datorită unor grave erori manageriale s-a ajuns aici, a explodat acest focar de COVID19 și acum suntem pe primul loc în România”, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Hancu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a explicat marți seara o parte din motivele care au condus la accidentul epidemiologic de la Spitalul Județean Suceava, în urma căruia 92 de cadre medicale s-au îmbolnăvit cu COVID-19.

Horațiu Moldovan a recunoscut lipsa dotării insuficiente cu materiale de protecție sanitară, însă, a ținut să precizeze că de la nivelul Ministerului Sănătății s-au făcut recomandări în privința distribuirii lor către personalul din secțiile de boli infecțioase sau ATI.

VEZI ȘI: CORONAVIRUS. Contract de 11,5 milioane € pentru un magazin sătesc din perimetrul relațional al miliardarului Nelu Iordache! Firma cu 1 an vechime vinde țigări, cafea și vin, iar obiectul contractului cu statul… măști de protecție! (DOCUMENTE ÎN PREMIERĂ)

„În ceea ce priveşte dotarea cu materiale de protecţie, într-adevăr acolo au fost probleme, au fost cantităţi insuficiente de materiale de protecţie, dar au existat şi există instrucţiuni de utilizare a lor spre punctele de pericol în toate spitalele. Dacă sunt mai puţine la un moment dat într-un loc, ele trebuie distribuite către personalul care lucrează în boli infecţioase, în terapie intensivă, care lucrează cu pacienţi suspecţi. Acest lucru ar fi fost posibil chiar şi la un nivel de aprovizionare poate mai mic. Am fost asiguraţi de suplimentarea tuturor materialelor de protecţie care se importă zilele astea”, a declarat marţi seara, Horaţiu Moldovan la Antena 3.