Vasile Miriuță sigur de obiectiv: „Îmi doresc să rămânem în Liga 1, nu să salvez echipa, că nu-s «Salvatore della Patria»!”

Publicat: 18/02/2020 | 07:24

Vasile Miriuță, antrenorul principal al formației FC Hermannstadt s-a arătat mulțumit de atitudinea elvilor săi în duelul cu Astra, terminat nedecis 2-2, dar total dezamăgit de scorul final.

În ciuda faptului că sibienii au rămas fără victorie în 2020, după eșecul de la Botoșani, scor 2-1 și remiza de pe teren propriu, scor 2-2 cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Vasile Miriuță este convins că echipa sa își va îndeplini obiectivul și se va salva de la retrogradare.

„Sunt mândru că am băieți de caracter. Sunt enorm de supărat însă pentru aceste greșeli din apărare, dar le vom elimina. Îmi doresc să rămânem în Liga 1, nu să salvez echipa, că nu-s «Salvatore della Patria»”, a declarat Vasile Miriuță, antrenorul principal al FC Hermannstadt.

După 25 de runde scurse din acest sezon regular al Ligii 1, FC Hermannstadt se află pe locul 10 în clasamentul Ligii 1, cu 25 de puncte. Cu o etapă înaintea finalului sezonului regular, sibienii au un punct peste  Chindia Târgoviște care este pe locul 11 ș trei puncte peste Poli Iași, formație aflată pe locul 12, loc ce duce la baraj. Pe locuri retrogradabile se află  Academica Clinceni, cu 21 de puncte și FC Voluntari, cu 17 puncte.

În ultima rundă, FC Hermannstadt va avea un duel de șase puncte cu FC Voluntari în deplasare. O eventuală victorie a ilfovenilor ar relansa total lupta la retrogradare înaintea play-out-ului. Cu un succes însă în acest meci, sibienii ar lua o gură de oxigen și ar pleca cu un moral bun în play-out.

Indiferent de rezultatul pe care îl vor înregistra la Voluntari, sibienii au șanse mari să termine sezonul pe locul 10 având în vedere că Chindia și Poli Iași, formații care ar putea să o întreacă sau să o egaleze în clasament au meciuril infernale în ultima rundă cu FCSB și FC Botoșani.

Rezultate etapa a XXV-a Liga 1        
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 1-2
CFR Cluj – Viitorul Constanța 0-0
Academica Clinceni – Gaz Metan Mediaș 2-3
Poli Iași – Universitatea Craiova 2-5
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani 0-1
Dinamo București – FCSB 2-1
FC Hermannstadt – Astra Giurgiu 2-2