Vasile Miriuţă, antrenorul principal al formaţiei Dinamo a declarat că este fericit după victoria pe care elevii săi au obţinut-o contra formaţiei CSM Poli Iaşi, scor 2-1 (1-1). Miriuţă a recunsocut că victoria obţinută este una de aur având în vedere că a fost obţinută după o săptămână agitată în care staff-ul tehnic şi jucătorii au fost la un pas de a fi demişi.
„Am uitat să ne bucurăm, dar e o victorie mare. Le mulţumesc jucătorilor, pentru că au fost alături de mine în această săptămână grea. Suporterii au fost alături de noi, aşa e spiritul lui Dinamo. Eu cât voi mai sta aici, voi da totul pentru suporteri. Nu trebui să ne uităm ce face Astra sau ce rezultate scot celelalte echipe. Noi trebuie să câştigăm fiecare meci. Eu vreau să-mi duc contractul până la capăt, doar conducerea va decide dacă rămân şi după pauza de iarnă. Mă bucur enorm pentru Steliano, mă bucur enorm că publicul i-a strigat numele şi l-a încurajat. Ăsta e Steliano de care avem nevoie. E un băiat de mare caracter, care la greu şi-a pus osul la bătaie”, a declarat Vasile Miriuţă, antrenorul principal al formaţiei Dinamo.
Tehnicianul „câinilor” a afirmat că îşi doreşte acum o victorie a FCSB-ului în faţa Astrei, pentru ca Dinamo să mai poată spera la play-off. „Ţin cu Steaua, sunt stelist mâine (n.r. astăzi). Mâine (n.r. astăzi) sunt stelist, cel mai mare stelist. Costică Budescu va face un meci mare”, a conchis Miriuţă.
După victoria cu CSM Poli Iaşi, Dinamo a acumulat 27 de puncte, fiind pe locul 7 în campionat la un punct de Astra, echipă care se află pe locul 6, ultimul care asigură prezenţa în play-off.
Etapa viitoare, Dinamo va evolua pe terenul celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, echipă care în această rundă va juca luni în deplasare pe terenul formaţiei CFR Cluj.
Cristi P.