Doliu în lumea sportului românesc! Primul campion olimpic la kaiac din istoria României s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Vasile Dîba s-a stins din viață marți, 20 februarie 2024.
Vasile Dîba era internat la spitalul Colentina din Capitală, iar în ultimele zile au fost făcute mai multe apeluri pentru donarea de sânge. Vestea tragică a fost dată de Flaviu Butnaru, consilier ANS.
„Campionul și consăteanul nostru, Vasile Dîba, trece printr-un moment dificil. Îl putem ajuta donând sânge, în special grupa 01 pozitiv, pentru Vasile Dîba, spitalul Colentina, Secția Hematologie 2. Orice grupă de sânge este binevenită. Cei care se află în București pot fi primii care-i vin în ajutor. Vă mulțumesc”, a fost apelul umanitar făcut de primarul comunei Jurilovca, din județul Tulcea, pe Facebook, în urmă cu 4 zile, potrivit Mediafax.
Potrivit portretului realizat de Flaviu Butnaru, talentul lui Vasile Dîba a fost descoperit pe vremea când acesta avea vârsta de 15 ani. A fost descoperit de antrenorul emerit Igor Lipalit, care a venit în localitatea natala a acestuia Jurilovca, din județul Tulcea. Tot el a fost și cel care l-a convins să încerce kaiacul.
Citește și: PORTARUL RAPIDULUI A DEVENIT TĂTIC! CE NUME SPECIAL A ALES MARIAN AIOANEI PENTRU FETIȚA SA
Vasile Dîba a obținut primele medalii la Snagov, în anul 1971, la Campionatele Europene de juniori. Acolo, sportivul a câștigat două medalii de argint, la K2 – 500 m, împreună cu Simion Chirilă, dar și la kaiac de patru persoane pe 500 m (K4 – 500 m). La proba K4, acesta i-a avut coechipieri pe Mihalin Policarp, Ivanov Ion și Simion Chirilă.
În anul 1974, la Campionatele Mondiale de la Ciudad de Mexico, Dîba a mai cucerit doua medalii de aur. A triumfat la proba de kaiac simplu pe 500 m (K1 – 500 m), dar și la ștafeta kaiac simplu 4×500 m (K1 – 4×500 m). La ștafetă a participat alături de Ernst Pavel, Atanase Sciotnic și Mihail Zaifu. În 1975, la Campionatele Mondiale de la Belgrad, sportivul s-a clasat al doilea în ambele probe.
La Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, la K1 – 500 m, Vasile Dîba a cucerit primul titlu olimpic din istoria kaiacului românesc. Proba era nou introdusă la acea vreme în programul olimpic. De asemenea, acesta s-a făcut remarcat și la proba de kaiac simplu pe 1000 m (K1 – 1000 m), obținând medalia de bronz.
Totodată, la Jocurile Olimpice de la Moscova, acesta a câștigat medaliile de argint la kaiac de patru persoane pe 1000 m (K4 – 1000 m) și de bronz, la K1 – 500 m.
Vasile Dîba a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. De asemenea, a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa I (1976), Ordinul Meritul Sportiv clasa a II- a (1981) şi Ordinul Meritul Sportiv clasa I (2004).
Citește și: DENNIS MAN POATE AJUNGE LA INTER! TRANSFER DE SENZAȚIE ANUNȚAT DE PRESA DIN ITALIA