Vară nebună pentru Dan Negru, înainde de premiera noii emisiuni, The Floor! Prezentatorul de la Kanal D a spus tot! ”E un vechi truc al meu!”
Dan Negru se pregătește pentru premiera noii sale emisuni de la Kanal D, ”The Floor!”. Până atunci însă, CANCAN.RO a discutat cu prezentatorul TV care rememorează amintirile verii ce tocmai ce a trecut și povestește cum și-a pregătit cei doi copii pentru începerea școlii.
Emisiunea “The Floor!” are premiera sâmbăta aceasta, de la 21:00, și va fi difuzată in fiecare sâmbăta și duminică, de la 21:00, la Kanal D. Până la marea lansare însă, Dan Negru ne-a povestit cum a decurs vara aceasta pentru el, cât timp a stat departe de platourile de filmare.
”Călătoresc mult. Am ajuns prin Mongolia anul ăsta, dar am bătut încă o dată România în lung și-n lat. Îmi plac călătoriile, am văzut mult din planeta asta și încerc să le transmit și copiilor pasiunea asta. Om vedea dacă o vor moșteni.
Ei nu se uită în avans la emisiuni, îi las să o descopere alături de toți telespectatorii. Desi, spre deosebire de mine, copiii sunt tot mai departe de TV-ul clasic. Uneori prezentatori cunoscuți de TV vin pe la mine acasă în vizită și copiii nu-i cunosc de la TV.
Bogdan, băiatul meu, e mai clasic și are răbdare de TV. Dara după vreo 10 minute cotrobăie după telefon. Dar, când apucăm, ne uităm împreună”, spune Dan Negru, pentru CANCAN.RO.
Dacă tot am adus în discuție copiii, cum se raportează cei mici la începerea școlii?
”E totuși o mare împovărare a elevilor cu cunoștințe. E atât de mult de învățat că ai impresia că toți trebuie să ajungă erudiți, cu trei doctorate. Sunt debusolat de cantitatea mare de teme și lecții ale copiilor. Și mai ales de ghiozdanul uriaș pe care-l cară după ei”, mărturisește vedeta.
Deși sunt încă mici, fiica și fiul lui Dan Negru pun deja mâna la treabă! Fiecare cum poate, cât poate, desigur!
”Dara are deja 14 ani și o ajută mult pe mama ei la clinica stomatologică atât cât poate. Bogdan e încă de 12 ani și… mai trage mâța de coadă o vreme. E importantă lecția muncii. Japonezii au o vorbă bună. Când copiii se distrează și părinții muncesc, nepoții vor cerși”, spune prezentatorul TV.
Noua emisiune a lui Dan Negru
Așa cum spuneam, emisiunea “The Floor!” are premiera sâmbăta aceasta, de la 21:00, iar formatul pare a fi unul promițător, cel puțin la fel de bun ca restul emisiunilor cu care ne-a obișnuit prezentatorul. La ce să ne așteptăm mai exact?
”La un joc ușor de înțeles pentru toată familia. Atunci când prezint o emisiune imi imaginez in fata ochilor un bătrân de vreo 80 de ani și un copil de vreo 6 ani. Lor le explic formatul. Dacă ei îl înțeleg, am reușit. E un vechi truc de-al meu. Nu sunt fanul tehnologiei și cred ca tocmai de asta m-am ales cu un robot din categoria AI care supraveghează platoul de filmare. L-am șicanat cat de mult am putut! Eu încă mai cred ca oamenii vor salva planeta, nu conservele. Așa ca nu e neapărat o relație de amiciție între mine și AI.
Concurenții au emoții, e și firesc. Eu lucrez foarte bine sub stres și mă gândeam ca așa e pentru toată lumea… Dar sunt persoane care nu mai funcționează perfect atunci când sunt prea multe emoții”, dezvăluie Dan Negru, pentru CANCAN.RO.
După atâția ani de experiență, ce ritual mai urmează Dan Negru înainte de a intra pe platourile de filmare?
”Vin cu vreo trei ore înaintea începerii filmării. Beau vreo trei litri de ceai negru cu lapte și asta-i “enervează” pe colegii mei pentru ca am energie până târziu spre noapte. După filmări îi bat la cap la telefon încă vreo 2 ore…”, încheie vedeta.
(CITEȘTE ȘI: PARIUL! LUCIAN MÂNDRUȚĂ S-A ”ÎNCLINAT” ÎN FAȚA LUI DAN NEGRU! NICI NU A CREZUT CĂ NU VA CÂȘTIGA)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.