Vapor cu 110 persoane la bord, scufundat in Brazilia
SUPRAINCARCATA. Nava avea o capacitate de doar 50 de persoane Ghinion. Pasagerii de la bord se intorceau de la o petrecere Un vapor la bordul caruia se aflau 110 persoane, de doua ori mai mult decat capacitatea sa, s-a scufundat duminica pe un rau din padurea amazoniana, au anuntat echipele de salvare aflate la fata locului. „Ambarcatiunea s-a scufundat pe raul Solimoes, la circa 80 de kilometri de localitatea Manaus”, a declarat un purtator de cuvant al pompierilor din orasul Manacapuru. „La bordul navei se aflau in jur de 110 persoane, care se intorceau de la o petrecere”, a adaugat el. „Un numar de 15 cadavre au fost recuperate si mai multe persoane au fost date disparute”, a precizat comandantul pompierilor din Amazonas, Antonio Dias. Potrivit postului de radio CBN, peste 100 de pasageri se aflau la bordul vaporului, care are o capacitate de 50 de persoane. 43 de pompieri, printre care si 16 scafandri, au participat la operatiunile de salvare, care ar putea dura mai multe zile. Ambarcatiunile care navigheaza pe raurile din regiunea amazoniana sunt frecvent supraincarcate, fiind deseori supuse controalelor autoritatilor. (D.A.)