Scandal în familia regretatului baschetbalist, Kobe Bryant. Văduva lui, Vanessa, și-a dat mama afară din casă după ce i-a fost alături în toată această perioadă grea, după pierderea soțului și fiicei ei. Mai mult decât atât, marele sportiv se pare că își îndrăgea soacra foarte mult și nu se știe de ce femeie ar fi recurs la acest gest.
Kobe Bryant era foarte apropiat de soacra lui, Sofia Urbieta Laine. Se pare că femeia i-a fost ca o mamă, după ce relația cu propriii părinți s-a deteriorat considerabil. Aceasta a continuat să o susțină emoțional pe fiica ei după moartea legendarului baschetbalist. Însă, acum, Vanessa Bryant s-a întors total împotriva celei ce i-a dat viață.
După opt luni de la moartea tragică a lui Kobe și Gianna Bryant, Vanessa, văduva celebrului baschetbalist se pare că a avut o criză de furie în care i-a spus mamei ei să plece din casa lor și să nu se mai întoarcă. Mai mult decât atât, aceasta i-a cerut mamei ei să-I înapoieze mașina oferită.
Conform jurnalistului mexican David Valdez, Sofia Urbieta Laine a povestit într-un interviu acordat postului Univision că Vanessa i-a cerut să plece din casa în care locuiau împreună.
„Mi-a spus: Vreau să pleci din această casă. Mai mult, mi-a zis că își vrea și mașina înapoi, și o vrea acum”, s-a confesat aceasta în interviul susținut în limba spaniolă.
Până acum, Sofia Urbieta locuia cu fiica și celelte două nepoate într-o vilă impresionantă din orașul Irvine, California.
În interviu, ea a precizat că nu știe care sunt motivele pentru care Vanessa se poartă așa cu ea. În ultimele luni, Sofia i-a fost aproape fiicei ei, fiind total devastate după moartea soțului și fiicei ei.
Sofia Urbieta Laine și-a crescut cele două fiice singură, după ce a divorțat de tatăl lor la câțiva ani după ce a născut. Femeia s-a recăsătorit cu Stephen Laine, al cărui nume a fost preluat și de Vanessa.
Vanessa Bryant a moștenit averea impresionantă și afacerile în derulare ale lui Kobe Bryant după moartea fulgerătoare a acestuia, survenită la 26 ianuarie 2020.