Tehnicianul "alb-visiniilor" si presedintele lui FC Brasov s-au intalnit la o cafenea din Bucuresti. Din vara, Dinu Gheorghe va reveni in Giulesti.
In urma cu un an, paparazzii CANCAN au surprins momentul in care Gigi Becali a discutat cu Dinu Gheorghe sosirea sa in fruntea Stelei. Insa, dupa mai multe saptamani de negocieri, partile nu s-au inteles, iar „Vama” a ramas la FC Brasov. Dupa exact un an istoria se repeta, insa la masa, in locul lui Gigi Becali, s-a aflat Ioan Andone, actualul tehnician al giulestenilor, alaturi de reporterul special al GSP TV, Alexandru Sabau. Conform unor surse apropiate clubului din Grant, „Vama” va deveni la vara noul presedinte al „alb-visiniilor”. „Falcosul” si Dinu Gheorghe s-au intalnit accidental, insa, asa cum era normal, a fost abordat si subiectul Rapid. „Ma inteleg foarte bine cu Dinu Gheorghe, chiar daca nu am lucrat niciodata impreuna. Dansul este unul dintre cei mai buni conducatori din Romania, a avut rezultate la toate echipele unde a activat. Sa nu uitam ce a facut impreuna cu Razvan Lucescu la Rapid si FC Brasov. Astept finalul de campionat, eu mi-as dori sa raman la Rapid, insa sa vedem ce are de gand si domnul Copos. Rapid are nevoie de un proiect bine gandit, pentru ca la finalul acestui sezon vor pleca aproximativ opt jucatori, carora le expira imprumutul sau contractele. Daca vom bate pe Dinamo avem sanse mari de Europa League, important este sa nu mai ratam asa mult”, a spus, pentru CANCAN, Ioan Andone.