Valul patru lovește în Europa! Grecia a înregistrat cel mai mare număr de cazuri zilnice de COVID-19 de la debutul pandemiei
Valul patru lovește în Europa! Grecia a înregistrat 5.449 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, au anunţat luni autorităţile, cel mai mare număr zilnic de infectări cu coronavirus de la izbucnirea pandemiei la începutul anului trecut, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Alte 52 de persoane au murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore, totalul deceselor ajungând la 15.990, iar cel al contagierilor la 747.595.
Giannis Oikonomou, un purtător de cuvânt al guvernului, a declarat că este “urgent” să crească numărul vaccinărilor, care au înregistrat un ritm mai lent decât au anticipat autorităţile.
“Nu am terminat încă cu COVID-19. Atât timp cât există persoane nevaccinate, virusul găseşte terenul potrivit pentru a se răspândi”, a spus luni Oikonomou într-o conferinţă de presă.
“Deplângem pierderea de vieţi omeneşti din cauza nevaccinării, iar acest lucru nu poate şi nu ar trebui să continue”, a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului elen.
Circa 60,5% dintre greci sunt vaccinaţi anti-COVID-19, mai puţin decât media Uniunii Europene de 64,7%, conform ultimelor date disponibile.
Sursa foto: Arhiva Cancan