Luni seara, 4 septembrie, a fost rost de petrecere mare, iar cel care a animat atmosfera a fost chiar Vali de la Ploiești. Însă, manelistul pare că și-a făcut treaba puțin cam prea bine, fapt ce i-a adus o amendă usturătoare. Polițiștii au fost cei care au oprit petrecerea, iar manelistul și organizatorul au fost sancționați.
O cântare i-a adus mari bătăi de cap lui Vali de la Ploiești. Manelistul a fost invitat să ridice atmosfera unei petreceri, însă muzica dată la maximum i-a supărat pe vecinii care nu au participat la chef și încercau să doarmă într-o luni seara. Așa că aceștia au chemat Poliția, care i-a liniștit imediat pe petrecăreți.
(CITEȘTE ȘI: ACUZAȚII GRAVE! CE A PĂȚIT O MIREASĂ DIN CLUJ, DUPĂ CE L-A PLĂTIT PE ADI SÎNĂ SĂ ÎI CÂNTE LA NUNTĂ)
Manelistul Vali de la Ploiești a fost amendat după ce a cântat la o petrecere, unde muzica dată la maximum a ținut treaz un întreg cartier. Se pare că petrecerea a început de pe zi și s-a întins până târziu după miezul nopții.
Concret, potrivit IPJ Prahova, la data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Ploiești a fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că la un imobil din zona străzii Munteniei se difuzează muzică la volum ridicat. În urma sesizării făcute, oamenii legii s-au deplasat la fața locului, au identificat imobilul în cauză, iar amenzile au curs.
Pentru că evenimentul a tulburat liniștea unui cartier întreg, organizatorul petrecerii nu a scăpat de sancțiuni. Acesta, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a primit o amendă considerabilă. Mai exact, oamenii legii au aplicat o sancțiune în valoare de 5.000 de lei, conform Art.2 pct. 27 – Organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatura muzicală la intensitate de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.
De asemenea, oamenii legii au sancționat și un bărbat în vârstă de 38 de ani (n.r. Vali de la Ploiești) conform art. 2 pct. 26 din Legea nr.61/1991, cu amendă în valoare de 6.000 de lei. Așadar, deși manelistul doar și-a făcut meseria a încasat o amendă chiar mai mare față de cea a organizatorului. Se pare că ritmurile de manele chiar dacă au fost pe gusturile petrecăreților, nu au fost și pe cele ale vecinilor, care încercau să se odihnească.