Valeriu Tabără, supus unei noi intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean din Timişoara
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara, Liana Dacilescu, a declarat marţi că Valeriu Tabără a fost supus celei de-a doua intervenţii chirurgicale, la Secţia de Ortopedie.
„Valeriu Tabără a fost operat în cursul zilei de astăzi (marţi- n.r.) la Spitalul Judeţean. El se simte foarte bine, iar medicii sunt mulţumiţi de evoluţia sa”, a declarat Liana Dacilescu.
Potrivit sursei citate, fostul ministru al Agriculturii a fost operat la piciorul drept, după ce în urmă cu opt zile fusese supus unei prime intervenţii chirurgicale la piciorul stâng.
Accidentul în care a fost implicat Valeriu Tabără a avut loc în 7 decembrie, la ieşirea din localitatea Izvin spre Recaş, după ce autoturismul Dacia Logan pe care îl conducea a lovit un cap de pod, apoi s-a răsturnat. Valeriu Tabără era singur în maşină.
Şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara, Mihai Grecu, declara că Valeriu Tabără a suferit o fractură de femur bilaterală, fiind nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără a candidat pentru cel de-al cincilea mandat de deputat, în colegiul electoral din zona Recaş din judeţul Timiş, şi a pierdut alegrile, cu 19,74% din voturi, în faţa contracandidatului său de la USL, consilierul judeţean Catalin Tiuch, care a primit 55,17% din voturi.
Ulterior, el a anunţat, din spitalul unde era internat în urma accidentului, că se va retrage din viaţa politică.
La jumătatea lunii septembrie, Valeriu Tabără a fost supus unei intervenţii chirurgicale de tip by-pass la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.