Valeriu Iftime exultă după ce Burleanu a câștigat un nou mandat: „Sunt singurul care l-am susținut public de la început!”
Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, exultă după ce Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandate în fruntea Federației Române de Fotbal (FRF).
Șeful moldovenilor a spus că prin ceea ce a făcut în ultimii patru ani Burleanu i-a demonstrat că este un manager performant.
„Sunt singurul care l-am susţinut public, încă de la început, pe Burleanu. El cu echipa pe care a format-o la Federaţia Română de Fotbal a demonstrat că are o cultură organizaţională foarte bună. A organizat competiţii, a făcut lucruri bune şi nu înţeleg de ce presa l-a linşat. La fotbal nu se poate numai cu rumoare şi emoţii, mai trebuie şi manageri pricepuţi”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.
La sfârşitul lunii trecute într-o emsiune televizată, Valeriu Iftime susținea că ar fi dispus să-l angajeze pe Burleanu la FC Botoșani dacă nu va obține un nou mandat la şefia FRF.
„Domnul Burleanu nu e mare om de afaceri, dar a făcut o şcoală de management… Nu e securist, e o glumă fără margini. Când vorbeşti cu el, pare OK. Are un doctorat făcut afară. E un om care a citit şi care ştie să-şi organizeze echipa. Dacă un preşedinte n-a furat sau n-a făcut greşeli grave, i-aş mai da un mandat. Dacă ar pierde alegerile, l-aş lua preşedinte la Botoşani! Pe bani mulţi! Am fost la un moment dat în Argentina şi am vrut să merg la un meci al celor de la Boca Juniors. Domnul Burleanu a vorbit cu preşedintele federaţiei din Argentina, care mi-a spus că are o părere foarte bună despre Burleanu”, declara Iftime.