Valeriu Gheorghiţă trage un semnal de alarmă: „Suntem ca într-un război”

De: Cancan
Publicat: 11/11/2021 | 20:00
sursa FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, compară pandemia cu un război. Acesta a dat de înţeles faptul că încă există persoane care ezită să se imunizeze, de teamă. Totodată, acesta face un apel către populaţie, care după părerea sa trebuie convinsă de beneficiile vaccinului.

În cadrul evenimentului dedicat campaniei „Oameni ca mine”, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a comparat pandemia cu războiul.

„Suntem ca într-un război. Chiar dacă noi nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poate să facă şi acest inamic este virusul. Dar noi avem o armă la îndemână care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească deja această armă, ştiu cum să se apere şi s-au vaccinat. Sunt încă multe persoane care sunt ezitante, cărora le e frică să folosească acestă armă şi înţelegem acest lucru. Din acest motiv suntem aici, să le arătăm oamenilor cum să folosească această armă, în final cum şi de ce trebuie să se vaccineze”, a spus Gheorghiţă.

CITEŞTE ŞI: VALERIU GHEORGHIŢĂ, PREVIZIUNI POZITIVE! „LA FINAL DE AN VOM DEPĂȘI 70% DIN POPULAȚIE VACCINATĂ”

În acelaşi timp, Gheorghiţă spune că dacă nu folosim vaccinul, inamicul, virusul SARS-CoV-2 „va avea mână liberă”: „Va avea drum liber să infecteze în continuare mii de oameni, să genereze multe cazuri grave, care au nevoie de spitalizare, de internare în secţia de Terapie Intensivă… vedem că în momentul de faţă capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă este la maxim şi în fiecare zi sute de români mor din cauza COVID-19 pentru că au fost expuşi acestor teorii ale dezinformării şi pentru că nu am reuşit să îi convingem la timp de beneficiile şi importanţa vaccinării”.

Bilanţ coronavirus 11 noiembrie 2021

Până astăzi, 11 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.730.433 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.508 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.542.661 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.416 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 73 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.493.777 teste RT-PCR și 4.823.573 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.114 teste RT-PCR (9.748 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.366 la cerere) și 34.705 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 97.289 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.397 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.874 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 69 de persoane.

 

 

Sursă foto: Arhivă Cancan