Profitând de vacanța fiului lor cel mare, Milan, Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au luat copiii și au „fugit” în Emiratele Unite, la Abu Dhabi, de unde vor reveni în țară chiar în ajunul Sărbătorilor Pascale. Cei doi soți au ținut cont de dorințele micuților și s-au întors în locația unde s-au distrat copios și în urmă cu un an. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, blondina și-a deschis sufletul, ocazie cu care am aflat cum se împacă după o ceartă cu partenerul de viață, dar și dacă există gelozie în căsnicia lor.
Aflată la mii de kilometri distanță, a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru reporterii site-ului nr. 1 din România. Soția lui Cristian Borcea nu a evitat să recunoască faptul că în cuplu există scene de gelozie și ne-a vorbit, totodată, despre cum își rezolvă problemele care apar, inerente într-o familie.
CANCAN.RO: Bună, Valentina…Se poate spune că ați „fugit” în țările calde?
Valentina Pelinel: De câteva zile, am profitat de vacanța școlară a lui Milan și ne-am întors în Abu Dhabi. Aici copiii nu se plictisesc. Ei vor, le place foarte mult. Au plajă, marea, Warner Bros Studios, Aquarium, Ferrari World, Zoo, safari…La Abu Dhabi venim măcar o dată pe an cu copiii”, a declarat Valentina Pelinel în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
CANCAN.RO: Cum îți împarți timpul ca mamă și ca femeie de afaceri?
Valentina Pelinel: Încerc să existe un echilibru între aceste două părti din viața mea. Desigur că prioritatea o reprezintă soțul și copiii mei, alături de care petrec cel mai mult timp. Acum personalitățile copiilor sunt așa de bine formate și au la rândul lor nevoie de supraveghere, dar și de independență, încât este mai ușor să mă adaptez. Ne jucăm împreună, dar fiecare are activități separate și preferințe despre cum își petrece timpul. În restul zilei, mă ocup și de susținerea afacerilor familiei.
CANCAN.RO: Pentru ce sumă ai accepta să participi la vreun show gen America Express sau Survivor?
Valentina Pelinel: Nu iau în considerare doar bugetul atunci când aleg să fiu parte dintr-un proiect. Ci și despre ce este vorba, dacă mi se potrivește și cum pot aduce plus valoare. Îmi plac emisiunile respective ca și conținut, dar nu aș avea timpul necesar să particip la vreuna dintre ele. Prefer să ramân spectator.
CANCAN.RO: Cum reacționezi când constați că o altă femeie încearcă să se bage în seamă cu Cristi, pentru a-i atrage atenția?
Valentina Pelinel: Unde există iubire, există și gelozie.
Soțul meu este un bărbat dorit și sunt conștientă de asta. Dar am ales să fim parteneri de viață și avem împreună o familie frumoasă și unită.
CANCAN.RO: Dar el, într-o situație similară?
Valentina Pelinel: Suntem persoane publice și adesea suntem în situația de a face poze cu persoane care ne recunosc, atât separat cât și împreună.
Ne iubim și iubirea vine la pachet cu o doză de gelozie care este normală și sănătoasă, atâta timp cât nu se întrec limitele.
CANCAN.RO: V-ați certat vreodată din cauza geloziei?
Valentina Pelinel: Ca orice cuplu, am avut si noi provocările noastre, de-a lungul timpului. Însă nu ne certăm, mai degrabă discutăm și găsim o soluție la o problemă punctuală.
CANCAN.RO: Cine cântă în casă? Găina sau cocoșul?
Valentina Pelinel: Îmi place să cred despre noi că, mai degrabă, suntem o echipă și că deciziile importante le luăm mereu împreună. Ne răsfățăm reciproc și cunoaștem rolurile în casă, atât eu ca femeie, cât și Cristi ca bărbat. Bărbatul este capul familiei și femeia este completarea lui.
CANCAN.RO: Cine gătește? Ce preparate îi place soțului tău să-i faci?
Valentina Pelinel: Contrar aparențelor, nouă ne place să mâncăm și suntem și pofticiosi. Tuturor în casă ne plac și dulciurile, iar duminica avem un ritual: este zi de tiramisu, pe care îl pregătesc împreună cu copiii. Mai facem grătare cu copiii în weekend și ne mai gătesc și părinții.
(Nu rata: CE SPUNE CRISTI BORCEA DESPRE CĂSNICIA CU VALENTINA PELINEL: „MAI BINE MAI TÂRZIU DECÂT NICIODATĂ”)
CANCAN.RO: Care a fost cea mai aprinsă ceartă dintre voi. De la ce a pornit?
Valentina Pelinel: Noi petrecem timp valoros împreună și comunicăm foarte bine, de multe ori doar din priviri. Certurile banale de cuplu nu trebuie luate în seamă, mai ales că noi nu dormim niciodată certați, ci în brațe, lipiți la propriu. Cred sincer că suntem o echipă puternică ce poate trece peste orice cu iubire și înțelegere.
CANCAN.RO: Cum v-ați împăcat?
Valentina Pelinel: Discutând și realizând că ne iubim prea mult ca să lăsam orice să ne strice liniștea.
CANCAN.RO: În ce relație ești cu Mihaela Borcea? Dar cu Alina Vidican?
Valentina Pelinel: Eu sunt o persoană sociabilă și prietenoasă și nu mă înconjor decât de oameni cu care rezonez și am lucruri în comun. Indiferent de persoane, păstrez întotdeauna o atitudine corectă și decentă.
CANCAN.RO: În ce relație ai rămas cu Cristian Boureanu? Vă dați mesaje de sărbători?
Valentina Pelinel: Am o familie frumoasă și îmi place să trăiesc în prezent și să cred în viitor.
CANCAN.RO: Cum se înțeleg copiii voștri cu frații lor mai mari?
Valentina Pelinel: Excelent și sunt bucuroasă de modul în care s-a închegat această relație. De câte ori este posibil, mergem să ne vedem cu ei în America sau vin ei în România și casa se umple de agitație și râsete. Se înțeleg și se distrează foarte bine împreună ori de câte ori se regăsesc. Toți frații se iubesc între ei și asta ne face foarte fericiți.
CANCAN.RO: Cine e mai permisibil cu copiii? Tu sau Cristi?
Valentina Pelinel: Amândoi suntem permisivi și amândoi putem fi restrictivi, depinde de situație. Nu ne place să ne jucăm de-a good cop, bad cop. Ci preferăm să discutăm cu ei și unde este cazul să trasăm limitele necesare împreună.
CANCAN.RO: Ce nu au voie să facă?
Valentina Pelinel: Ca orice părinte, mă gândesc deseori că sunt lucruri pe care nu aș vrea să le facă. Dar copiii nu internalizează bine acest “Interzis”, de aceea prefer să le explic înainte de ce anumite lucruri nu sunt ok să le facă și apoi să îi las să decidă singuri. Dar sunt lângă ei mereu, în cazul în care au nevoie de mine. Din partea mea, în loc de “ nu”, ei primesc o explicație.
CANCAN.RO: Ce veți face de Paște?
Valentina Pelinel: Ca în fiecare an, vom sărbători în tihnă în familie, alături de prietenii cei mai apropiați. Este un moment de sărbătoare și de liniște, de care ne bucurăm ca toată lumea: gătim, ne conectăm și ne simțim bine împreună în aceste zile binecuvântate.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.