Valentina Fătu, partenera de scenă a lui Vasile Muraru, a ajuns de urgență la spital. Actrița s-a înzdrăvenit și le-a mulțumit medicilor, printr-un mesaj postat pe rețeaua de socializare.
Valentina a publicat o imagine cu ea pe patul de spital, în timp ce face perfuzii, fiind vizibil afectată de boală. Alături de fotografie a postat și un mesaj în care povestește ce a pățit, anunță stirilekanald.ro.
„Vreau să spun, cu tot glasul pe care-l am acum, să le spun doctorilor de ieri și spectatorilor, de astă-seară, că, împreună, m-au vindecat! Și să le mulțumesc, cu toată inima mea! Și ar mai fi ceva: ieri seară, pentru prima oară în 24 de ani de teatru, nu am jucat, deși eram trecută pe afiș.
Oamenilor acelora, care au fost acolo, în teatru, aș vrea să le spun că îmi pare tare rău, și nu o fac doar ca să mă scuz, ci pentru că n-aș vrea, pentru nimic în lume, să se creadă că nu ne pasă. Mulţumesc echipei de specialiști, de la Spitalul Sfânta Mari, asistentelor, prețuirea mea, definitivă!”, a scris actrița.