Val de seisme în România! Specialiștii anticipează un cutremur major în viitorul apropiat: ”Ne așteptăm la asta”
Specialiștii anticipează un cutremur major în România, în viitorul apropiat. Până atunci, în următoarele zile, sunt așteptate seisme mici, care nu ar trebui să îngrijoreze populația.
Până pe martie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a înregistrat mai multe cutremure în România. În prezent, semiologii susțin că ar putea apărea un seism puternic în țara noastră, probabil chiar și unul de 6 grade pe scara Richter. Luni dimineața au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea 4.2, respectiv 4.3.
“Da, e puţin neobişnuit să fie două cutremure de 4 pe o arie destul de restrânsă, dar per ansamblu nu ne miră cutremurele din zona Vrancea, nu sunt nişte cutremure care să ne pună probleme. Pe de altă parte, şi adâncimea la care s-au produs e diferită, şi distanţa e considerabilă între ele. În momentul de faţă, ne aşteptăm să mai urmeze şi alte cutremure de magnitudini mai mici, dar poate şi unul de 5 grade, că nu s-a mai produs de mult, poate şi unul de 6, că sunt peste 10 ani de când nu s-a mai produs”, a spus Mihai Diaconescu, seismolog INFP, la Antena 3.
Când vom avea un cutremur major în România
În România, de la începutul anului, au avut loc mai multe cutremure, de diferite magnitudini. Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu a oferit detalii despre marele seism despre care se tot vorbește că ar urma să lovească țara noastră.
“Va fi un cutremur cu o magnitudine de peste 7, cu efecte puternice, însă acest lucru depinde de o multitudine de factori și parametri, precum: ora, anotimpul, locația, epicentrul, unde îi va prinde pe oameni, la serviciu, acasă, la școală etc. De exemplu, la cutremurul din 4 martie 1977, au căzut multe clădiri. Am văzut blocuri care s-au prăbușit, deși altele care erau în proximitate, mai rău construite, nu au căzut. Prin urmare, a depins și de direcția, poziția, cutremurului. Sunt o mulțime de factori cu privire la producerea cutremurelor. Nu este o chestiune de ghicit cum se va întâmpla exact. Am scris numeroase cărți pe această temă, acolo am arătat în detaliu. De exemplu, a fost un cutremur în 1802, cel mai mare ca anvergură, dar nu a murit nimeni. S-a simțit de la Moscova până la Cairo. Este adevărat că au căzut foarte multe biserici și clădiri. Și, din aceste motive, vă spun că lucrurile sunt foarte relative”, a declarat, recent, Prof. Dr. Ing. Mărmureanu, la România TV.