Ioan Luchian Mihalea a fost unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori şi dirijori ai României.
Solistul a fost ucis cu sânge rece, în urmă cu 19 ani, pe 29 noiembrie, în propriul său apartament, de doi tâlhari de 19 ani care tânjeau după videoplayerul din casa acestuia.
Mihalea a lăsat în spate pe soţia lui îndurerată, Adina, şi pe fiul său Ionuţ, care avea doar 4 ani în momentul tragediei.
Adina a vorbit cu cei de la Poveştiri Adevărate despre clipele groaznice prin care a trecut.
„Mă sufocam şi n-am putut să suport durerea. Nu sufăr de inimă, dar am crezut că am un preinfarct.
L-am visat că e în viaţă şi când mă trezeam, atunci începea coşmarul, aşa au fost primii ani după moartea lui”, şi-a amintit Adina.
Ea a povestit cum fiul lor Ionuţ, acum în vârstă de 23 de ani, a auzit cumplita veste la televizor.
„Ionuţ a auzit la televizor ştirea, nu ne-a spus nimeni nimic, doar la Bucureşti.
Avea 4 ani, dar şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva şi atunci el a pus cea mai sfâşietoare întrebare – oare tata a ajuns în sfârşit la cer?”, a continuat văduva lui Mihalea.
Adinei Mihalea îi vine foarte greu să-şi reamintească despre acele momente şi despre „cea mai urâtă zi din viaţa ei”.
„Abia după şase săptămâni am intrat în acel apartament care arăta ca într-un film de groază. Nu ştiu de unde am găsit puterea să fac curat, dar venea preotul a două zi, aşa că am făcut”, a povestit femeia.
La judecata celor doi tâlhari care i-au luat viaţa soţului ei, Adina nu a mai rezistat să stea în sală.
„Mi se părea că joc un teatru, o dramă care nu este viaţa mea.
Am ieşit din sală, nu mai suportam să stau. Nu aş putea să-i iert niciodată, sunt nişte monştri. Mă sufocam, n-am putut să suport”, a spus fosta soţie a solistului.
În prezent, Adina locuieşte în Piteşti, unde este logoped şi profesoară de limba engleză, dar nu şi-a refăcut viaţa sentimentală.
„Durerea nu se vindecă niciodată. Nu se uită şi nu se vindecă, doar se atenuează”, a concluzionat Adina.
Ana Tepsanu