Zilele acestea, Sidonia Spătaru a fost la prietena sa, Gina Tătaru, în Sicilia, Italia, pentru mia bine de o lună. La întoarcere, văduva lui Dan Spătaru a decis să meargă și la Constanța, dar a trecut printr-un adevărat calvar pe drum, într-o gară din București, alături de fosta balerină. Întreaga întâmplare nefericită a spus-o în cadrul unui interviu.
În Sicilia nu s-a putut bucura de plajă pentru că vremea nu a stat de partea sa, dar măcar a avut compania dragei sale prietene. Întoarsă din concediu, a luat-o pe Gina Tătaru și a dus-o în Constanța, pentru a-și schimba cardul bancar. Pentru a ajunge la destinație, au plecat din București, cu trenul, dar au fost nevoite să aștepte ore la rând, fără aer condiționat sau apă, în plină caniculă.
„Săptămâna trecută am fost și eu o zi la Constanța cu Gina, pentru povestea cu schimbarea cardului ei bancar. M-am dus la nepoată-mea la Valu lui Traian, dar ce am pățit, nu vreți să știți! A plecat la ora 9 dimineața de acasă. La 10.20 știam că avem tren, dar nu am găsit niciun bilet. Am stat în gară până la ora 13.30, când am plecat cu un tren spre Constanța. Am stat ore în tren la ieșirea din București, fără aer condiționat, fără apă, pe căldurile acelea. Ne-am blestemat zilele!”, a spus Sidonia Spătaru pentru Viva.
Văduva lui Dan Spătaru și prietena sa nu doar că au fost nevoite să stea 3 ore în gară pentru că nu aveau bilet, ci și încă două. Ceilalți călători au început să se certe și a fost nevoie chiar de intervenția oamenilor legii. După acest calvar, abia la 18:00, Sidonia Spătaru și Gina Tătaru au ajuns la destinație.
„Peste tot a fost arhiplin. Nu am văzut atâta lume în gară ca atunci. Eu am zis că e vina mea, pentru că puteam lua bilete. Eu am crezut, însă, că vom găsi bilete la tren. Asta a fost cum a fost. Dar să mai stai și două ore pe tren fără aer și fără apă, după ce deja stătusem în gară mai bine de trei ore, a fost cumplit! A venit Poliția, s-au certat, mai să se ia la bătaie. Am zis că nu mai îmi trebuie așa ceva. M-am îmbolnăvit de nervi, pur și simplu. Și nimeni nu dădea nicio informație.
Am ajuns la ora 18:00 la Valu lui Traian. Eram ude leoarcă, cum se spune. Eram terminată. Nu mi-a mai trebuit nimic. După ce am făcut un duș, m-am răcorit la umbră, sub vița de vie. La bloc nu ai cum să găsești așa ceva, nu te poți răcori decât cu aer condiționat, care nu este sănătos. Mă doare capul de la el”, a completat artista pentru sursa menționată anterior.