Vaccinul antigripal s-a scumpit și administrarea lui începe luna aceasta! Câți lei costă o doză și cine poate să îl procure gratuit

Publicat: 22/09/2020 | 18:12

Vaccinul antigripal s-a scumpit anul acesta, când pandemia de coronavirus a îngenuncheat întreaga planetă. Mai mult, oficialii din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au recomandat ca administrarea lui să înceapă mai devreme de luna octombrie, așa cum s-a făcut până anul trecut. În rândurile de mai jos, vă dezvăluim câți lei costă o doză din vaccinul antigripal și cine poate să îl procure gratuit.

Descoperă și: Maria Ghiorghiu, acuzaţii grave la adresa medicilor după ce i-a murit soţul: “A fost trecut la COVID-19, deşi nu avea niciun simptom! Nu pot să mi-l îngrop creștinește!”

Vaccinul antigripal s-a scumpit și administrarea lui începe luna aceasta

Conform informațiilor date publicității, Ministerul Sănătății a comandat 3 milioane de doze pentru campania de vaccinare care se desfășoară în primul rând prin intermediul medicilor de familie și al policlinicilor, relatează stirileprotv.ro. Copiii cu vârste până în 5 ani, bătrânii, femeile gravide și pacienții cu boli cronice pot să primească gratuit doza. De altfel, ei reprezintă categoriilor de pacienți cu risc ridicat de îmbolnăvire și vaccinul antigripal le este recomandat.

În plus, aAutoritățile medicale au propus deja vaccinarea antigripală pe scară largă, pentru ca la evaluarea unei persoane vaccinate să elimine gripa, în cazul apariției simptomelor, având în vedere că acestea sunt în mare parte comune cu ale virusului ucigaș SARS-CoV-2.

Cei care nu reușesc să obțină gratuit o doză de la medicul de familie, trebuie să știe că vaccinul antigripal a început să se găsească deja în farmacii. El se găsește sub formă de seringă de unică folosință cu substanța injectabilă, de la mai mulți producători, iar prețul variază în funcție de calitățile acestuia. Cu alte cuvinte, în funcție de producător, de felul vaccinului antigripal și de adaosul comercial practicat de fiecare farmacie, vaccinul antigripal poate fi cumpărat pentru sume pornind de la 23 de lei la 60 de lei per doză. De exemplu: Influvac costă 23 de lei, Vaxigrip 33 de lei, iar Vaxigrip Tetra ajunge și la 60 de lei, potrivit sursei citată mai sus.

Nu rata: 45 de români au murit de coronavirus în ultimele 24 de ore. Toți pacienții aveau comorbidități

Administrarea vaccinului antigripal începe luna aceasta, nu din octombrie, așa cum era în trecut

Reprezentanții OMS au recomandat ca vaccinarea anti-gripală să înceapă de luna aceasta ca să fie astfel evitată suprapunerea celor două infecții: gripă și COVID-19. Vaccinul antigripal tradițional (trivalent) oferă protecție împotriva îmbolnăvirilor de gripă cu trei virusuri gripale: un virus gripal A (H1N1), un virus gripal A (H3N2) și un virus gripal B. Există însă și vaccinul tetravalent, care oferă protecție împotriva unui virus suplimentar B. Virusurile gripale de timp B au fost numite B/Victoria și B/Yamagata.

Citește și: Decanul Facultății de Medicină din Sibiu, infectat cu coronavirus! Radu Fleacă nu știe cum s-a îmbolnăvit

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro