Vaccinul anti-COVID se face la sfârșitul lui decembrie? Ce spune medicul Valeriu Gheorghiţă
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID la nivel naţional, a făcut anunțul pe care românii îl așteaptă cu sufletul la gură. Astfel, primul vaccin ar putea fi făcut chiar în luna decembrie a acestui an.
Valeriu Gheorghiţă a făcut dezvăluiri la Antena 3 despre măsurile care vor fi luate în curând cu privire la vaccinul anti-COVID. ”Campania efectivă de vaccinare va debuta în momentul în care vom avea un vaccin efectiv prezent în România. Acest lucru înseamnă că ar trebui să existe o aprobare la nivelul agenției europene a medicamentului, înseamnă că se vor distribui simultan aceste vaccinuri către fiecare țară membră care este parte a acestui contract unic încheiat la nivelul comisiei europene”, a spus Valeriu Gheorghiță. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE OMS. CÂND SE VA CONFRUNTA EUROPA CU VALUL AL TREILEA DE COVID-19)
Vaccinul anti-COVID apare la sfârșitul lui decembrie? Ce spune medicul Valeriu Gheorghiţă
A continuat. ”Noi, în toată această perioadă, ne mobilizăm pentru implementarea a axului întreg care înseamnă recepție, stocare, distribuție, organizarea centrelor de vaccinare. Toate aceste lucruri se realizează în baza unor strategii naționale de vaccinare care este în deplin acord și compatibil cu tot ceea ce se recomandă la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene și în deplin acord cu strategia recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Despre vaccinare este foarte posibil să vorbim de sfârşitul lunii decembrie, sau începutul anului următor, luna ianuarie”, a spus medicul. (NU RATA: ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE VACCINUL ANTI-COVID: ”VA FI GRATUIT ȘI NU VA FI CONDIȚIONAT SAU OBLIGATORIU”)
Rolul Armatei în operaţiunea de vaccinare? ”Ministerul Apărării Naţionale, alături de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor de Interne la care se adaugă Ministerul Dezvoltării, are un rol determinant în derularea campaniei de vaccinare. Institutul Cantacuzino, va reprezenta principalul centru de stocare pentru vaccinuri, şi de asemenea vor exista încă şase centre regionale la nivelul ţării care neasigură o acoperire naţională la nivelul spitalelor militare care vor avea în dotare aceste facilităţi pentru stocarea vaccinurilor la condiţii extreme de -70, -80 de grade”, a încheiat medicul Valeriu Gheorghiţă.