Vaccinarea împotriva coronavirusului este contraindicată femeilor însărcinate
Vaccinarea împotriva coronavirusului este contraindicată femeilor însărcinate și a celor care alăptează. Potrivit medicului Mircea Onofriescu nu s-a efectuat studii pe termen lung în aceste cazuri.
”Gravidele nu vof fi vaccinate. Dacă una din paciente crede că ar putea să fie gravidă trebuie să amâne vaccinarea până ce are certitudinea că nu este gravidă. Femeile care planifică să râmână gravide în următoarele trei luni, se spune la fel, că ar trebui să amâne vaccinarea. Există posibiltatea ca o femeie gravidă să primească o primă doză de vaccin. În această situație, cea de a doua doză, rapelul, va fi făcut după finalizarea sarcinii.
Cele care alăptează nu trebuie să se vaccineze. Ele se pot vaccina după ce termină alăptarea. Poate să fie o situaţie rară în care alăptează, au făcut prima doză. A doua doză se va face doar când se va termina alăptarea. Deci contraindicaţia este atât pentru femeile gravide, cât şi pentru femeie care alăptează. Nu există nişte studii efectuate pe termen lung”, a spus medicul la Antena 3.
Prima tranșă de vaccinuri Moderna a ajuns în România
În prima etapă, în România au ajuns miercuri aproximativ 14.000 de doze, din totalul de peste 400.000 care urmează să fie livrate în perioada următoare. Dozele au fost depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.
Întrebat dacă este adevărat că există diferențe între cele două vaccinuri, în ceea ce privește imunitatea, Valeriu Gheorghiță a spus că nu există dovezi în acest sens, în momentul de față. Cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană sunt foarte asemănătoare, conform comunicatului transmis de CNCAV.
”Noi încurajăm ca persoanele care doresc să se vaccineze să nu întârzie această decizie, pentru că, intre cele două tipuri de vaccinuri, nu există diferențe semnificative, au aceeași rată de eficacitate, de 95%, respectiv 94,1%”, a spus Valeriu Gheorghiță.