Vacanța de iarnă din decembrie 2024. Când revin elevii la școală din 2025
Sărbătorile de apropie cu pași repezi, iar elevii și copiii de grădiniță se pregătesc să intre în vacanța de iarnă. Află, în articol, pe ce dată termină cei mici școala, dar și când revin la instituțiile de învățământ, potrivit structurii anului școlar 2024-2025.
Mai este foarte puțin până când elevii vor intra în vacanța de iarnă. Mai exact, ultima zi petrecută la școală va fi vineri, 20 decembrie, iar prima zi de vacanța va fi sâmbătă, 21 decembrie. Cei mici se vor bucura de timp liber de Crăciun și Revelion, dar și în zilele de 6 ianuarie 2025 (Bobotează) și 7 ianuarie 2025 (Sfântul Ion). Acestea sunt sărbători legale în România. Așadar, copiii se întorc la școală în data de 8 ianuarie 2025.
Structura școlară în anul 2025
În data de 8 ianuarie 2025, elevii se întorc la școală după o vacanță de aproape trei săptămâni. Atunci, copiii vor începe al treilea modul de cursuri, potrivit structurii anului școlar 2024 – 2025. Iată cum vor decurge cursurile în noul an!
- Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025 până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
- Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
- Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025
- Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Când se desfășoară simulările examenelor naționale 2025
Elevii se vor întoarce cu forțe proaspete din vacanța de iarnă cu forțe proaspete pentru că urmează o perioadă aglomerată. Mai exact, cei de la clasele a VIII-a trebuie să susțină Simularea Evaluării Naționale 2025. Iată programul!
- 17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă;
- 18 martie 2025: Matematică – probă scrisă;
- 19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
- 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor
Calendar simulare Bacalaureat 2025
Nici elevii mai mari nu sunt scutiți de treabă deoarece urmează și simulările pentru Bacalaureat 2025. Probele vor începe la finalul lunii martie și se vor desfășura până la începutul lui aprilie, după următorul program:
- 24 martie 2025: probă scrisă – Limba și literatura română;
- 25 martie 2025: probă scrisă – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie);
- 26 martie 2025: probă scrisă – proba la alegere a profilului și specializării;
- 27 martie 2025: probă scrisă – proba la Limba și literatura maternă;
- 8 aprilie 2025: comunicarea rezultatelor.
Citește și: Superman Challenge, provocarea de pe Tik Tok, a băgat zeci de adolescenți în spital