Cireșele românești sau așa-zisele „cireșele târzii de mai” vor fi „vedetele” sfârșitului acestei primăveri. Multe persoane le așteaptă cu sufletul la gură, pentru a se înfrupta din dulcele fructului, dar și pentru a le integra în diferite prăjituri. Totuși, cât va costa un singur kilogram de cireșe, în piețele românești? Iată mai jos, în articol, detaliile.
În curând, cireșele de mai își vor face apariția pe tarabele din piețele românești. Sunt printre cele mai populare fructe ale finalului primăverii. Sunt așteptate de gospodinele care doresc să le transforme în dulceață sau să ofere un alt gust prăjiturilor făcute în casă. Însă, cât va costa un singur kilogram de cireșe, în piață? Răspunsul depinde de zona din care vor fi aduse și suma producătorului.
Vezi și PREȚURI SUPERMARKET VS PIAȚĂ. CÂT A AJUNS SĂ COSTE UN KILOGRAM DE CARTOFI LA TARABĂ SAU ÎN MAGAZIN
Potrivit specialiștilor, anul 2023 s-a dovedit, cel puțin până în acest moment, unul care să ofere condiții optime pentru dezvoltarea pomilor fructiferi. Primele cireșe românești ar urma să apară în jurul perioadei 20 mai – 25 mai 2023, în județul Ialomița. Există, însă, și un soi care ar putea să se coacă mai devreme, în perioada 10 – 15 mai 2023.
„S-ar putea să existe cireșe românești care să ajungă pe masa românilor chiar și un pic mai devreme. Sunt anumite regiuni ale țării, mai ales în mod special în sudul extrem. (…) Ce apare mai devreme de 10-15 mai nu sunt fructe românești cu certitudine, marea majoritate provenind din import și, după cum știm, Grecia, și datorită climei și faptul că se produc cantități destul de importante și faptul că suntem oarecum destul de aproape și sunt foarte mulți”, a explicat Ing. Marius Roman, specialist în pomicultură, la Agrointel.
Cât despre prețurile care vor fi afișate la tarabele din piață, acesta ar putea ajunge în jurul a 30 de lei. Există și o explicație – în principiu, un kilogram de cireșe s-ar vinde la prețul de 15 lei din fermele pomicole, iar atunci când ajung în piețe, suma se dublează.
„Din experiența pe care o am în decursul timpului, tot ceea ce am vândut ca și fructe în sistem angro, niciodată nu am vândut peste 15 lei kilogramul, chiar dacă vorbim de soiuri extratimpurii și când vorbim de soiuri medii și târzii, prețul a fost undeva cam între 6 și 10 lei per kilogram. Deci cam așa o să fie și anul acesta, de la ferme fructele în sistem angro vor pleca undeva între, să zicem, 7-8 lei kilogramul minim și maxim în jur de 15 lei. În rest dacă în piață va fi 30 de lei kilogramul de cireșe românești mai mult mai sigur nu este prețul producătorului”, a explicat specialistul.
Sursă foto: Pixabay