Vă arătăm puţinele imagini cu el când nu apare la costum, pe TV. COVE e băiat de casă, cară plasă după plasă!
Cu siguranţă vi-l amintiţi pe Gabriel Coveşeanu sau „Cove“ aşa cum este el cunoscut încă de când era asistentul Andreei Marin în emisiunea „Suprize, Surprize“, însă în mod cert nu l-aţi mai văzut pe omul de televiziune în ipostaza de „băiat de casă“. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, l-a fotografiat pe Cove în momentul în care a luat o pauză de la apariţiile pe micul ecran şi a mers la cumpărături. Aşadar, Cove a lăsat la o parte binecunoscutul costum cu care s-a făcut remarcat la TV şi a îmbrăcat o ţinută lejeră. Desigur, noi nu suntem în măsură să apreciem ţinuta casual a omului de televiziune, însă cu siguranţă o poate face Verdict.ro, site-ul numărul 1 de fashion review din România.
Totul s-a întâmplat într-o după-amiază a săptămânii care tocmai s-a încheiat, atunci când Gabriel Coveşeanu şi-a luat cu adevărat în serios rolul de soţ şi tătic model. Aşadar, l-am filmat pe Cove în momentul în care căra plasă după plasă, toate pline ochi cu cele necesare prin casă, iar întreg episodul s-a petrecut într-un centru comercial din nordul Capitalei. Acolo, prezentatorul TV s-a învârtit minute în şir pentru a face toate cumpărăturile – cel mai probabil avea la el şi-o listă pentru a nu uita nimic, asta dacă ar fi să luam în considerare faptul că nu au fost deloc puţine cele cumpărate.
Vizibil mulţumit de achiziţii, Cove s-a mai plimbat puţin şi printre standurile cu mâncare gătită, iar aşa încărcat cu sacoşele a considerat de cuviinţă că nu poate strica să cumpere şi ceva gata preparat de mâncare. Abia după acest moment, Gabriel Coveşeanu şi-a spus că a venit timpul să se îndrepte spre casă, ca nu cumva să i se răcească mâncarea.
Gabriel Coveşeanu a devenit cunoscut pe vremea când Andreea Marin încă prezenta emisiunea „Surprize Surprize“ la TVR. Bărbatul a fost asistentul ei şi s-a bucurat de un succes uriaş. În aceeaşi perioadă, Cove a avut o idilă cu fiica Mărioarei, însă relaţia nu a fost să fie şi s-au despărţit la scurt timp. Până în 2010, bărbatul de televiziune a fost căsătorit Maria Movileanu, cu care are un băieţel. Imediat după ce au divorţat, Cove a cunoscut-o la o petrecere pe Florentina Ene, de profesie medic, cu care s-a căsătorit la finele anului 2013.
This browser does not support the video element.