Vă amintiţi de Tanti Sofica, femeia de 76 din Iaşi, care s-a căsătorit cu un bărbat de 46 de ani? Ce tragedie…
Tanti Sofica, în vârstă de 76 de ani, care s-a căsătorit cu un bărbat de 46 de ani, a primit o veste tristă în prag de sărbători. Bătrâna și-a condus unul dintre copii pe ultimul drum.
Vestea a îngenuncheat-o de durere pe tanti Sofica. Nici măcar nu a putut să se pregătească sau să se bucure de sărbătorile de iarnă așa cum se cuvine. Este cel mai mare coșmar al unui părinte… să-și îngroape copilul. Viața i-a dat o lovitură grea bătrânei din Iași, care a fost nevoită să-și îngroape fiul.
Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a murit într-un incendiu: ”Cum să mă pregătesc de sărbători dacă eu tocmai m-am întors de la înmormântarea fiului meu, de la Constanța?! Nu-mi mai arde de nimic, nu am avut nici bani să îmi aduc copilul aici, acasă. L-am îngropat la Constanța, unde a și murit. A avut loc de veci cumpărat acolo, a costat 17 milioane de lei vechi locul doar cu pământ, fără cavou. Am vrut să îi facem cavou, dar, dacă nu am avut bani, nu am putut. A murit la 58 de ani într-un incendiu, la barăcile alea în care stătea el. Era ars tot pe corp. Măcar dacă murea de moarte bună, mai era cum era, dar, așa, într-un incendiu, este îngrozitor”, a povestit tanti Sofica pentru bzi.ro.
Tanti Sofica s-a căsătorit cu un bărbat de 46 de ani
Tanti Sofica a devenit cunoscută după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr cu 30 de ani decât ea, în urmă cu aproape două luni. Ce doi sunt împreună de patru ani, după ce primul soț al femeii care se apropie de 80 de ani, a încetat din viață. De relația lor a auzit toată comuna Șipote, din județul Iași, locul în care locuiesc cei doi îndrăgostiți.
Vecinii, dar și copiii bătrânei nu au văzut cu ochi buni această nuntă: ”M-a ocărât toată lumea că m-am făcut de râs pe la televizor. Chiar și copiii mei m-au ocărât și m-au întrebat ce am căutat eu la televizor, să îi fac de râs pe ei și pe mine, inclusiv, că mă știe lumea din sat… Mai mult de atât, de atunci, lumea din sat ne vorbește pe la colțuri și râde de noi”, a mai povestit Sofica Onică.