Andra si Catalin Maruta si-au botezat baietelul in varsta de numai trei luni, care si-a facut si prima aparitie publica. David Alexandru a fost personajul prinicpal al zilei, atat la slujba de crestinare, cat si la petrecerea pe care parintii lui au organizat-o la un local din afara Bucurestiului.
Insotiti de nasii copilului, Arpad Paszkany si iubita acestuia, Anamaria Feher, Andra si Catalin Maruta si-au adus copilul la biserica. In bratele nasei, imbracat in jeansi si camasuta bleu, Maruta Jr. a fost un bebelus exemplar: a fost foarte cuminte si nu a plans decat foarte putin in momentul in care a fost botezat de preot in apa sfintita. De altfel, chiar si preotul care a oficiat slujba a fost cucerit de David si de faptul ca este un copilas atat de cuminte, astfel ca la plecare le-a marturisit celor prezenti ca ii prezice lui David un viitor… preotesc! La sfarsitul slujbei, Maruta Jr. a imbracat hainute elegante, un costum negru cu papion, si a cerut imediat de mancare. Grijulii si vadit emotionati, parintii au fost tot timpul cu ochii pe bebelusul lor si au recunoscut ca aceasta a fost una dintre cele mai frumoase zile din viata lor.
„Ne bucuram ca au fost alaturi de noi in aceasta zi atatia oameni pe care ii simtim aproape. A fost un botez reusit, si asta nu o spun eu, ci invitatii care au stat pana in zori si au cantat, au dansat, s-au simtit bine. Asta ne-a bucurat cel mai mult, ca prietenii si cei apropiati ne-au fost alaturi atat la biserica, cat si la petrecere”, a marturisit prezentatorul „Happy Hour” de la Pro Tv.
Sute de invitati au venit seara la petrecerea organizata la un local in apropierea Capitalei. Intr-o superba rochie rosie, Andra si-a intampinat emotionata invitatii strangandu-l la piept cu multa dragoste pe micul David, dornic sa-i cunoasca pe prietenii parintilor lui. Prezentatorul „Happy Hour” si-a luat si el in serios rolul de gazda a petrecerii si a dat startul spectacolului in care au „evoluat” trupa Zero, Valentin Dinu, Holograf, taraful din Clejani sau Pepe. Nu au lipsit nici ursitoatele, asa cum cere traditia, care i-au prezis micutului David o viata lunga si frumoasa si i-au urat sa mosteneasca talentul mamei sale si sa ajunga prezentator la… „Happy Hour”. Valentin Dinu, finalist in primul sezon „Romanii au talent”, i-a cucerit pe toti cei prezenti cu vocea sa: nici Catalin Maruta nu a putut sta deoparte si si-a luat la dans sotia.
Intr-un decor superb, ornat cu trandafiri albi si rosii, invitatii au sosit cu mic cu mare la petrecerea lui David, printre acestia numarandu-se Andreea Esca si Alexandre Eram, Adela Popescu si Radu Valcan, Smiley si Laura Cosoi, Dana Rogoz, Alex Velea, Corina Bud, Roxana Ciuhulescu, Roxana Ionescu, Mirabela Dauer, Adrian Enache si Iuliana Marciuc, Silviu Prigoana si Adriana Bahmuteanu, Loredana, Magda Palimariu si Piticu, Stefan Banica si Andreea Marin, CRBL si multi altii. Pana si doamna Bamboi, cea mai atipica asistenta din showbiz, si-a facut aparitia la botezul lui Maruta Jr. Toti invitatii au dansat si au cantat pana tarziu in noapte, iar la final s-au infruptat din deliciosul tort cu cinci etaje ornat cu gargarite si un iepuras.