Stațiunea Bușteni fost luată cu asalt de urși, spre disperarea turiștilor și a localnicilor. Într-o singură noapte, șapte animale sălbatice au coborât la tomberoanele din stațiune, în căutarea hranei.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova au avut trei intervenții după orele 21.05, pe raza pe stațiuni Bușteni, pentru alungarea unui număr de șapte urși. Animalele coborâseră după hrană la tomberoanele de gunoi.
Turiștii care campaseră în zonă au sunat, imediat, la numărul de urgență 112.
„Jandarmii ajunși la fața locului au folosit semnalele acustice și luminoase, precum și spray-ul, rămânând în zonă mai bine de două ore, până când animalele au părăsit zonă”, informează IJJ Prahova.
Jandarmii recomandă ca, în astfel de situații, turiștii să se îndepărteze de animalele sălbatice, să se adăpostească și să sune 112.
„Totodată le reamintim turiștilor să nu hrănească animalele sălbatice și nici să nu încerce fotografierea împreună cu acestea”, mai precizează reprezentanții IJJ Prahova.