Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare cod galben de vijelii și grindină pentru 23 de județe din țară, care expiră luni seară, la ora 21.00.
Avertizarea intră în vigoare duminică, la ora 13.00, și expiră luni seară, la ora 21.00.
Județele vizate sunt Alba, Botoșani, Covasna, Harghita, Mureș, Suceava, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Iași, Neamț, Vâlcea, Bacău, Buzău, Gorj, Mehedinți, Prahova, Vrancea, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Maramureș și Sibiu.
Meteorologii avertizează că, în intervalul menționat, la munte, în nordul și vestul Moldovei, nordul Munteniei și local în Transilvania, vor fi perioade cu înnorări accentuate și averse ce vor avea și caracter torențial.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
Pe arii restrânse vor fi și descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și, posibil, grindină.