În cadrul ediției Survivor România 2023, difuzată pe data de 3 mai la Pro TV, suspansul a atins cote maxime. Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, a anunțat la consiliul de eliminare cine este concurentul care va pleca din Republica Dominicană. Vestea nu l-a doborât doar pe cel care a părăsit emisiunea, ci și pe o altă colegă, lăsându-se cu lacrimi și urlete.
Survivor România 2023 se apropie, cu pași repezi, de final. Rând pe rând, concurenții pleacă din Republica Dominicană și lasă deoparte viața grea din junglă, dar și speranța de a câștiga cei 100.000 de euro.
Ștefania și Robert au fost cei doi concurenți propuși spre eliminare. Amândoi au trecut prin momente extrem de dificile, dar, doar unul dintre ei și-a luat „adio” de la competiție: Robert Moscalu! Auzind vestea, anunțată de către prezentatorul emisiunii, concurentul a izbucnit în lacrimi, spunând:
„Îmi doream să rămân în concurs. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, oamenilor de lângă mine cu care am conviețuit 4 luni, dumneavoastră… E uimitor ce am trăit, m-am dezvoltat pe toate planurile posibile.. O să îmi fie dor de Survivor România”
(CITEȘTE ȘI: Vanghelie Jr. a făcut marcaj strict la Elena Chiriac, de la Survivor! Ce s-a întâmplat în Loft Mamaia)
La scurtă vreme după ce Daniel Pavel a anunțat plecarea lui Robert Moscalu din Republica Dominicană, Andreea Moromete a izbucnit în lacrimi! Concurenta a început să țipe, șocându-și complet colegii din consiliul de eliminare.
„De ce mereu oamenii reali și corecți au de suferit?”, a spus ea.
Înainte de a pleca definitiv din fața camerelor de filmare ale emisiunii Pro TV, Robert Moscalu și-a luat rămas bun de la foștii lui colegi, iar pe Andreea Moromete, a luat-o în brațe.
În timp ce se îmbrățișau, concurenta i-a spus că decizia publicul de acasă nu este deloc cea corectă, iar el a încercat să o calmeze, rugând-o să aibă grijă de ea pe viitor.