Uraganul Helene a măturat tot în calea lui! 40 de oameni au murit, oraşele au fost răvăşite de inundaţii

Publicat: 28/09/2024 | 12:07
Uraganul Helene din SUA / Foto: Profimedia

Stare de urgență în Statele Unite ale Americii din cauza uraganului Helene! Sudul țării a fost devastat de furtună și de rafalele de vânt puternic care au distrus tot ce le-a stat în cale. Vântul a bătut cu peste 220 de kilometri pe oră și a făcut ravagii în mai multe orașe. A fost cea mai puternică furtună care a lovit statul Florida, în ultimii 100 de ani. Imaginile au fost de-a dreptul apocaliptice!

Statele Unite se află în stare de urgență din cauza uraganului Helene, care a devastat sudul țării cu rafale de vânt de peste 220 de kilometri pe oră. Au murit peste 40 de persoane în urma dezastrului, iar mai multe locuințe au fost luate de ape, inundate de valuri care au atins până la 6 metri înălțime. Meteorologii spun că uraganul Helene este cea mai puternică furtună care a lovit statul Florida, în ultimii 100 de ani.

CITEȘTE ȘI: Pericol la Marea Neagră! Specialiștii trag un semnal de alarmă: „Furtuni subtropicale foarte puternice”

Locuitorii din sudul SUA s-au confruntat cu inundații puternice, care le-au distrus casele. Apele au luat tot ce le-a stat în cale, mașini, case, animale și au curmat peste 40 de vieți. Numărul victimelor ar putea crește. Centrul Național pentru Uragane a raportat furtuna, care a avut valuri ce au depășit 4,5 metri în anumite zone de coastă din Florida.

Uraganul Helene din SUA / Foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI: ALERTĂ LA MAREA NEAGRĂ! CE S-A DESCOPERIT ÎN APA DIN ZONA UNOR PLAJE POPULARE! TURIŞTII, SFĂTUIŢI SĂ NU FACĂ BAIE

Imaginile de după catastrofă au fost de-a dreptul apocaliptice. Oamenii s-au întors la casele lor, să recupereze ce mai aveau, însă au realizat că au rămas fără nimic. Foarte puține lucruri au mai fost găsite intacte. Mulți sunt cei care se bucură că au supraviețuit nenorocirii. Scene desprinse din filmele de groază au fost surprinse și-n Tennessee, unde apele au luat pe sus întregul oraș.

Uraganul Helene, cel mai puternic din ultimul secol

La un spital, pacienții și asistentele au fost nevoiți să se refugieze pe acoperiș pentru că saloanele au fost inundate. Meteorologii au clasificat uraganul Helene drept cel mai puternic din ultimul secol. Rafalele de vânt au atins lejer 220 de kilometri pe oră în mai multe zone și valuri de până la 6 metri.

Uraganul Helene din SUA / Foto: Profimedia

Sute de oameni au fost cuprinși de panică și au apelat serviciul de urgență, pentru a fi evacuați de pompieri. Situația a fost critică în multe state, iar autoritățile fac tot posibilul acum să ajute populația.