Procurorii DIICOT efectuează 48 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Satu Mare, Ilfov, Vâlcea.
UPDATE 11:40 Numele Oanei Mizil, iubita lui Marian Vanghelie, apare in acest dosar. Ea ar fi contractat un credit in valoare de 1,5 milione de euro pentru a achizitiona un apartament. Oana ar fi girat cu proprietati supra-evaluate pentru a obtine acest imprumut.
UPDATE 11:00 Printre oamenii de afaeri suspecţi în dosarul fraudei bancare de 85 de milioane de euro se numără Marius Locic, şi Vasile şi Dumitru Creştin.
Percheziţiile sunt făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală la 48 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
La finalul percheziţiilor, 90 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.
„În fapt se reţine că, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT, citat de Mediafax.
Procurorii susţin că membrii grupului infracţional ar fi fost sprijiniţi de şapte directori generali sau directori comerciali ai unităţilor bancare, acuzaţi că ar fi coordonat procedurile de selecţie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc şi ar fi aprobat creditele deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale. Totodată, gruparea ar fi fost sprijinită şi de şase funcţionari de la unităţile bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.
Membrii grupării ar fi beneficiat şi de sprijinul unor evaluatori autorizaţi, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decât cele reale, în vederea ipotecării acestora cu ocazia încheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.
În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.
„Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare”, au precizat procurorii DIICOT.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat de membrii grupării a fost estimată la aproximativ 85 de milioane de euro.
Suportul logistic în această cauză a fost asigurat de către Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.