Este doliu în marea familie de la “Exatlon”. Unul dintre foștii concurenți din echipa “Războinicii” a pierdut una dintre cele mai importante persoane din viața lui. Prezent în platoul unei emisiuni, el a vorbit despre perioada grea pe care o traversează și… la un moment dat, nu a mai putut să își stăpânească emoțiile și a izbucnit în lacrimi.
Iulian Pîtea, fostul “Războinic” de la Exatlon România, este în doliu. Invitat în emisiunea “Ștafeta mixtă” cu Alex și Cornelia împreună cu Kiki Contantinescu și Ciprian Silași, el a mărturisit că trăiește una dintre cele mai dificile perioade din viața lui. Bunicul său a murit seara trecută. În timp ce vorbea despre bărbatul care i-a marcat copilăria, fostul concurent al show-ului de la Kanal D a avut lacrimi în ochi.