Descoperire neașteptată a vameșilor de la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni! Oamenii legii au confiscat mașina unui șofer român și l-au lăsat pe loc pieton. Motivul este unul serios, iar acum poliția efectuează cercetări.
Luni, 6 noiembrie 2023, polițiștii de frontieră au oprit în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași un bărbat în vârstă de 44 de ani, care conducea un autoturism marca Hyundai I40, înmatriculat în Republica Moldova. În urma controlului, vameșii au constatat că mașina era, de fapt, furată. Alerta figura în baza de date încă din luna decembrie a anului 2017. Totuși, bărbatul a susținut că nu are habar de așa ceva.
În data de 6 noiembrie, un român în vârstă de 44 de ani a fost oprit în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași de către polițiștii de frontieră. După ce au efectuat controlul, vameșii au descoperit că autoturismul pe care îl conducea acesta, un model Hyundai I40, înmatriculat în Republica Moldova, fusese de fapt furat din Danemarca. Alerta cu privire la această infracțiune fusese introdusă în baza de date a poliției în decembrie 2017.
Întrebat despre mașina pe care o conduce, bărbatul a susținut că nu are idee despre ce este vorba. Șoferul le-a spus agenților că lucrează la o firmă de transport din Republica Moldova, iar mașina aparține angajatorului. Vameșii l-au lăsat pe loc pieton. Aceștia au confiscat vehiculul în valoare de 25.000 lei pentru a continua cercetările, sub săvârșirea infracțiunii de tăinuire
„În data de 06 noiembrie 2023, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 44 de ani, care conducea un autoturism marca Hyundai I40, înmatriculat în R. Moldova.
Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat din Danemarca, alertă introdusă în decembrie 2017.”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.
Polițiștii au reținut au reținut autoturismul în vederea efectuării cercetărilor în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.