Unsprezece persoane au fost audiate dupa ce au iscat un scandal intr-o biserica din Craiova!

De: Cancan
Publicat: 08/03/2012 | 00:00
Unsprezece persoane au fost duse la audieri de politisti, joi dupa-amiaza, intrucat au provocat un scandal la Biserica "Sfanta Parascheva" din Craiova, dupa ce un grup de penticostali au vrut sa participe la o intalnire intre enoriasi si reprezentanti ai Mitropoliei Olteniei.

Scandalul a izbucnit dupa ce un grup de penticostali care au ingrijit cimitirul Bisericii „Sfanta Parascheva” din Craiova, in urma cu ceva timp, au vrut sa participe la o intalnire intre enoriasii nemultumiti ca fostul paroh al lacasului de cult a fost mutat la o alta biserica si reprezentanti ai Mitropoliei Olteniei. Enoriasii le-au cerut penticostalilor sa iasa din lacasul de cult, insa acestia au refuzat, izbucnind astfel un conflict. Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de interventia politistilor, 11 persoane fiind duse la audieri.

„Unsprezece persoane au fost duse la Sectie pentru audieri. Sunt cercetate pentru tulburarea linistii publice si risca pana la 1.000 de lei amenda”, a declarat Amelia Caprarin, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Dolj.

Aproximativ 50 de enoriasi au refuzat, duminica, sa paraseasca Biserica „Sfanta Parascheva” din Craiova, nemultumiti ca preotul paroh Cristian Alexie a fost mutat la un alt lacas de cult, iar slujba a fost tinuta de un alt preot, Stefan Nardin.

Mitropolia Olteniei a luat aceasta decizie dupa ce ar fi gasit nereguli in actele parohiei, preotul cumparand mai multe bunuri fara a putea justifica banii. Timp de aproximativ o ora, preotul s-a baricadat in altar, refuzand sa iasa, in pofida insistentelor enoriasilor. Credinciosii il acuza pe actualul preot ca a incercat sa il indeparteze pe vechiul paroh si ca a impus alte reguli la biserica. La randul sau, parintele Stefan Nardin sustinea ca nu va ceda presiunilor si se va ruga ca „enoriasii sa se linisteasca”.

„Eu am venit la aceasta biserica sa slujesc, nu sa invrajbesc oamenii. O sa ma rog la bunul Dumnezeu ca enoriasii sa vada adevarul si sa se linisteasca. Mai mult eu nu pot sa fac si am convingerea ca lucrurile se vor aseza in scurt timp”, afirma parintele Stefan Nardin.

In luna ianuarie, aproximativ 50 de enoriasi au mers la Mitropilia Olteniei pentru a cere revenirea asupra deciziei de inlocuire a preotului paroh Cristian Alexie de la Biserica „Sfanta Parascheva” din Craiova. Preotul este cercetat de catre conducerea Mitropoliei Olteniei dupa ce ar fi fost gasite nereguli in actele parohiei.