Uniunea Europeană vrea să implementeze o nouă lege care ar schimba schimba total conduita pe stadioane. Mai precis, suporterii nu ar mai avea voie să posteze pe rețelele de socializare poze și filmări în timp real, meciurile intrând în categoria activităților protejate prin legea drepturilor de autor.(CITEȘTE ȘI: “PRINȚIȘORUL” CONDUCE PRIMUL LAMBORGHINI URUS ÎNMATRICULAT ÎN ROMÂNIA)
Noua lege a UE privind drepturile de autor ar putea să interzică postarea de fotografii sau videoclipuri pe rețelele de socializare în timpul unui meci. Combaterea pirateriei a intrat pe ordinea de zi în Parlamentul de la Bruxelles, iar stoparea fotografiilor, selfie-urilor sau videoclipurilor în arenele sportive pare să fie un prim pas, informează gsp.ro. Conform legii, doar organizatorul evenimentului sportiv va avea dreptul să înregistreze, să publice, să reproducă sau să distribuie videoclipuri și fotografii în timpul unui eveniment sportiv, iar fanii care vor încălca aceste norme vor fi aspru pedepsiți.(NU RATA, AICI: RĂFUIALĂ NEMAIAUZITĂ ÎNTRE DOI FOTBALIȘTI CELEBRI, PENTRU O DATORIE DE 7.000 DE EURO. MIJLOCAȘUL NAȚIONALEI, DAT PE MÂNA CĂMĂTARILOR)